Bibliotecar, scriitor şi om de cultură apreciat, în preajma căruia stăteai totdeauna cu o oarecare sfială, dar şi cu bucuria unui privilegiu, sau a unui dar care ţi se oferă cu generozitate, Gabriel Funica a fost un intelectual rafinat, care a îmbinat luciditatea hrănită din preaplinul cotidian cu înţelepciunea din cărţi. Gabriel Funica nu a încetat niciodată să creadă în demersul recuperator al cărţii, într-o lume aflată într-o continuă derivă culturală, cu mereu mişcătoare graniţe identitare/comunitare. Stau mărturie, în acest sens, mai toate articolele sale publicate în diverse reviste culturale și mai toate discursurile sale publice, dar şi atitudinea sa programatică, asumată paideutic, în care a crezut, până la capăt.
Sensibil, modest, carismatic, Gabriel Funica avea totdeauna la îndemână un sfat pentru cei mai tineri, sau disponibilitatea de a depăna gânduri (în spiritul de la Păltiniş) cu aceştia, fie că era vorba de literatură sau de creaţie, fie de filozofie, artă, prieteni sau anotimpuri. Te impresiona cu un citat potrivit şi te cucerea prin maniera sa detaşată, prin anularea distanţei faţă de interlocutor, încât aveai impresia că îl cunoşti dintotdeauna. Fin psiholog şi atent observator al oamenilor, detaşat, de la o vreme, de agora prea mişcătoare a literaţilor, Gabriel Funica, fără să se retragă într-un turn de fildeş, a preferat, ca un aristocrat al lecturii, liniştea bibliotecii şi apropierea cărţilor – a celor vechi şi a celor noi deopotrivă. A iubit cu pasiune lectura şi a fost, prin vocaţie, un misionar al cuvântului rostit sau scris – care încânta prin profunzime şi rafinament – adăugând siguranţei verbului, prezenţa sa plăcută şi convingătoare.
La șapte ani de la dispariția sa, sunt încă vii lecţia și credința colegului nostru, Gabriel Funica, în salvarea omului prin cultură și creație, însușite de noi ca pe un testament al eseistului, dar și al bibliotecarului de elită care a fost. Râmâne, de asemenea, în conștiința noastră, îndemnul lui Gabriel Funica de a vedea în bibliotecă nu doar un spaţiu livresc şi uneori auster, ci mai ales de a transforma acest bibliopolis într-un loc viu, unde cartea, şi mai ales lectura, să-i adune pe oameni într-un vechi şi mereu nou spirit iluminist. (dr. Teodora Fîntînaru)
Notă biobibliografică
Gabriel Funica (1961 – 2015) a fost bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, începând cu anul 1991. A lucrat în departamentul Relaţii cu publicul – Sala de Lectură şi la Secţia de Carte veche a bibliotecii. A fost redactorul-şef al Revistei Lector a Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu”, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Cărţi Deschise a Bibliotecii Judeţene Vrancea şi membru al Cenaclului Cultural Duiliu Zamfirescu din Focşani. A scris editoriale în Revista Oglinda Literară din Focşani şi în Revista Lector şi numerose articole pe teme culturale în Dilema veche, România literară, Oglinda literară, Salonul literar, Pro Saeculum şi altele. Autor al volumului Hârtii lipite: Note, aforisme şi alte impurităţi. Focşani: Editura Zedax, 2005, Stylografii, Editura ATEC, Focşani, 2015 (publicat postum) și al plachetei Uvertură de primăvară pentru creion mecanic. Focşani: Editura Zedax, 2006.
Selecție de texte din vol. Stylografii, Editura ATEC, Focşani, 2015
„Biblioteca personală reprezenta, pentru foarte mulți, un ideal. Dar simplul fapt că o dețineai te situa, socialmente vorbind, pe o treaptă superioară.”
„În general, cu poeții, e dificil s-o nimerești. Dacă îi lauzi, îți reproșează că nu ai observat, ceea ce socot ei a fi, de fapt, impresionant în creația lor. Dacă te abții, iar o dai în bară, pe motiv de incomprehensiune ori, și mai grav, de indiferență. Ori cum ai scălda lucrurile, tot șifonat ieși.”
„Până una-alta, genul preferat rămâne în continuare, după toate statisticile, romanul. Chit că nu se mai prepară după rețeta tradițională, cam de pe la James Joyce încoace.”
„Cât despre citit, fiecare cum poate, dacă mai poate, când și pe unde poate. Adică, pe apucate, pe sărite, pe diagonală, în rezumat, din auzite, episodic, când și când, dacă-i musai.”
„Cum ar fi să te trezești dimineață și în loc de o „tocăniță de gazete” sau nu știu ce miștocăreală ieftină, scontat înviorătoare, să asculți o „bucată” de Bach ori de Offenbach?”
„Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Românie eminamente culturală, în care să ne preocupăm și să discutăm mai mult despre frumusețea operei de artă decât de aspectul, sordid în fond, al salariului minim pe economie. Îmi asum ridicolul acestui gând.”
„Civilizația fără cultură este alienantă.”
„Putem conduce un „Smart”, dar putem opri, la fel de „smart” și în fața unui Luchian.”
„Se scrie imens. De aceea, a vorbi numai de declinul lecturii e a neglija un straniu fenomen complementar: inflația textului.”
„Omul hipermodrnității, emotiv și alergic de felul lui, vegetarian cu principii riguros ecologice, pare să nu mai aibă răbdare cu rândurile i
„Sunt cărți și cărți. Unele excelente. Altele, sumedenie, proaste. Dar sunt și din acelea, nici multe nici puține, de o mediocritate acceptabilă.”
„ (…) chiar bibliotecarul a cărui imagine se scaldă dintotdeauna într-o lumină rembrandtiană, trebuie să-și redeseneze o aură în cel mai rău caz neutră, „logat” la un computer”, să administreze, competent, o bază de date, un tip „casual” de informatician cu reflexe cultural-educative. Numai că, pe măsură ce importăm și asimilăm, cum ne pricepem, un stil de viață și un nivel de tehnologie, societățile dezvoltate încearcă acum șă combată fenomenul iletrismului derulând programe costisitoare pentru redescoperirea cărților și încurajarea lecturii.”
„Pentru a reintra în centrul atenției, lumea literară ar trebui să-și atenueze divergențele, de cele mai multe ori fără obiect, să exprime o solidaritate extensivă și comprehensive, comunicare operațională, epurată de orgolii și ambiții mărunte.” (Biblioteca Județeană Vrancea)
