Dozele de vaccin vor fi direcţionate către cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii.
Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire. Campania de vaccinare a început în data de 14 septembrie 2020, iar repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi. Următoarea tranşă de 1 100 000 doze de vaccin gripal se va realiza în prima parte a lunii noiembrie.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Până în data de 11.10.2020 au fost vaccinate antigripal 146.537 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Conform aceleiaşi surse, la nivel naţional, în cea de-a doua săptămână de supraveghere şi monitorizare a evoluţiei infecţiilor respiratorii acute şi gripei, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare- IACRS şi pneumonii) a fost de peste 42.000, cu aproximativ 50.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.564), dar într-o creşetere uşoară, cu 8.7%, comparativ cu cel din săptămâna anterioară.
Până în prezent, în acest sezon nu au fost înregistrate cazuri confirmate de gripă. (sursa: Ministerul Sănătății)
Încă 500.000 de doze de vaccin gripal vor ajunge la direcţiile de sănătate publică
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -