Din păcate, în pofida regulilor și măsurilor transmise constant de pompierii militari și a legislației în vigoare, care interzice arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, cetățenii continuă să incendieze terenurile în vederea igienizării acestora, punând în pericol gospodării și păduri.
Un incendiu izbucnit azi-noapte în comuna Poiana Cristei a distrus 3 ha de litieră de pădure în satul Târâtu. Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 01:50. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, care au intervenit în cooperare cu pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Poiana Cristei, 2 echipaje aparținând Serviciului Public Județean Salvamont Vrancea și lucrători ai ocolului silvic. Intervenția s-a desfășurat pe tot parcursul nopții, incendiul fiind lichidat în jurul orei 06:40.
În cursul zilei de ieri, 23 martie a.c., pompierii vrânceni au mai acționat la alte 7 misiuni similare. Incendiile de vegetație au distrus 2 ha de vegetație uscată pe str. Militari, în municipiul Focșani, 2 ha în localitatea Vadu Roșca, 4 ha în localitatea Haret, 4 ha și o stivă de lemne în comuna Tâmboești, 5 ha în comuna Negrilești, 5 ha litieră de pădure și 3 ha de vegetație uscată în comuna Fitionești și 25 ha în satul Lespezi, comuna Homocea.
Având în vedere amploarea incendiilor de vegetație uscată din ultima perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al Județului Vrancea a desfășurat activități de informare preventivă în orașul Panciu și în comunele Câmpuri, Pufești, Răcoasa, Soveja, Străoane, Vânători, Vidra. Astfel de acțiuni vor continua și în zilele următoare. Reamintim că potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. (ISU Vrancea)