Modul greșit de aprindere a unui mijloc de încălzire sau gătit a provocat, astăzi, un incendiu la o gospodărie de pe strada Gheorghe Doja din municipiul Focșani. Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, în această dimineață, în jurul orei 06.00.
Spre locul indicat s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 3 autospeciale de stingere și 1 ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței pe o suprafață de cca. 70 mp și în interiorul a două încăperi. Echipajele de stingere au acționat cu profesionalism și au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite. Totodată, datorită intervenției prompte, au fost salvate bunurile aflate în celelalte încăperi ale locuinței.
Echipajul SMURD prezent la fața locului a acordat primul ajutor calificat și a preluat o persoană de sex feminin, în vârstă de 74 ani, ce prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare. În urma evenimentului au ars bunurile aflate în două încăperi (bucătărie și dormitor) și cca. 70 mp din acoperișul locuinței. (ISU Vrancea)