vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaVANATORIIncendiu la o casă din Vânători, provocat de un scurtcircuit electric

Incendiu la o casă din Vânători, provocat de un scurtcircuit electric

O tragedie era pe cale să se întâmple astăzi, 9 noiembrie, în localitatea Vânători, după ce tabloul electric al unei locuințe a luat foc în urma unui scurtcircuit electric provocat de un cablu defect. Evenimentul a fost anunțat, prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 12:30. Pentru gestionarea situației de urgență semnalate, la adresa indicată au fost mobilizate, cu operativitate, 2 echipaje de pompieri militari. Astfel, la locul intervenției s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la tabloul electric și la obiectele de mobilier aflate în apropierea acestuia. Echipajele de pompieri au acționat prompt și au reușit să stingă incendiul în mai puțin de 45 de minute. În urma evenimentului au ars: obiecte de mobilier și materiale textile pe o suprafață de 10 mp, precum și tabloul electric. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

În primul semestru al anului în curs, pompierii vrânceni au acționat pentru stingerea a 43 incendii, care au avut drept cauză probabilă scurtcircuitul electric. Având în vedere cele menționate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. În acest sens:

– efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice, cu personal autorizat;
– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
– amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu