Marţi, 14 septembrie, încep concursurile pentru ocuparea posturilor de directori ale unităţilor de învăţământ preuniversitar. „Ordonanţa de urgenţă adoptată prin care se instituie măsuri aplicabile în anul universitar 2021-2022 . Au fost modificate prevederile Legii 55 şi Ordonanţei de Urgenţă 141, astfel încât vor putea fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, precum şi posturile de conducere din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar. În acest fel, concursurile vor putea fi demarate pentru ocuparea posturilor de directori în toate şcolile din România, aşa cum ne-am asumat începând cu data de 14 septembrie, marţi 14 septembrie. Luni, 13 septembrie, începe şcoala. Vor fi festivităţi de deschidere a anului şcolar, marţi vor fi demarate concursurile pentru ocuparea posturilor de directori”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Actul normativ adoptat mai prevede că, în situaţia în care universităţile vor fi obligate să apeleze la predare online parţial sau total din cauza evoluţiei epidemiologice, aceste ore se vor recunoaşte indiferent de forma de organizare a studiilor pe parcursul anului universitar 2021-2022. „În absenţa acestei reglementări nu mai exista posibilitatea ca universităţile să facă vreo oră în regim online”, a mai spus ministrul.
Încep concursurile pentru posturile de directori de școli
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -