În perioada 15-22 octombrie, orașul Odobești găzduiește o manifestare culturală de ținută. Gazda Zilelor Culturii Odobeștene este Casa de Cultură ”Constantin C. Giurescu”. Programul lansărilor de carte de astăzi este următorul: – ora 12:00 – Ionel Mony Constantin lansează, în premieră volumul de poeme „În oglindă” (Parodii), apărut în 2018, la Editura Salonul literar. După succesul volumului de rondeluri ”Inefabila tranziție” (Cuvânt înainte de prof. Ioan Dumitru Denciu, Editura Terra, Focșani, 2016), lansat la Odobești în 2016, cu o excelentă prezentare făcută cu ocazia evenimentului de scriitorii Gheorghe Andrei Neagu și Petrache Plopeanu, Ionel Mony Constantin revine în fața publicului odobeștean cu o carte în care parodiază viața și lumea în care trăim, după cum spune în Cuvântul înainte, editorul – scriitorul Ion Culiță Ușurelu: ”Ionel Mony Constantin este unul dintre scriitorii cunoscuți ai Vrancei. Scrie proză, poezie (mai ales cu formă fixă) și parodiază poeți ai țării, ai lumii. Prin volumul de față, autorul și-a propus, după cum văd a și reușit, să parodieze câteva nume foarte cunoscute, dar și unele care, probabil, după apariția parodiilor, vor deveni la fel de cunoscute”. Prezentarea volumului va fi făcută de scriitorul Gheorghe Andrei Neagu, președintele Asociației Culturale „Duiliu Zamfirescu”. Evenimentul se va desfășura la Sala de lectură „Dumitru Pricop”; – ora 14:00 – Gheorghe Mocanu va debuta în dramaturgie cu volumul de teatru „Heidegger”, Editura Salonul literar, Odobești, 2017. Botezul în casta dramaturgilor va avea loc la sala de spectacole „Constantin Apostol”. „NAȘ” va fi cunoscutul om de teatru și film, muzică și televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I. L. Caragiale” din București – Mihai Bisericanu. Devenit cunoscut prin volumul de debut „Borta” (Editura Rafet, 2006), confirmat de volumele de proză scurtă, povestiri și mai ales romanul psihologic „Hematomul roșu” (Editura Andrew, 2008), Gheorghe Mocanu vine în fața cititorilor cu două piese de teatru, mai mult decât provocatoare: „Heidegger” și „Deținutul Paisprezece”. Pentru inteligenții cu acțiuni la „Wikipedia free online Encyclopedia”, care citesc doar titlul și cuprinsul cărții, apoi dau like-rui fără număr, îi rugăm să o lase pe Frau Wikipedia în pace deoarece piesa de teatru nu este despre bătrânul profesor de la Die Universität Freiburg. Este adevărat, Heidegger este amantul Maiei în piesă, dar numai în imaginația bărbatului bolnav de gelozie, care confundă planul fizic cu cel metafizic. (sursa: Casa de Cultură Odobești)