marți, noiembrie 26, 2024
AcasăActualitateInspectorul DGASPC care se dădea preot a fost arestat

Inspectorul DGASPC care se dădea preot a fost arestat

Inspectorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, Ciprian Neagu, acuzat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și tentativă de înșelăciune, a fost arestat pentru 30 de zile.

Acesta s-a recomandat a fi preot şi a încercat să inducă în eroare un cetăţean englez, spunându-i că fiica sa ar fi fost grav bolnavă și necesita o operație în Germania, victima urmând a-i trimite suma de 700 de lire sterline, aspect care nu s-a concretizat. De asemenea, la data de 9 februarie, un bărbat de origine canadiană, a sesizat aceleași aspecte față de aceeași persoană,în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Cu ocazia investigațiilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că în perioada octombrie 2015 – februarie 2017, un bărbat de 35 de ani din municipiul Focșani ar fi apelat un număr de 35 persoane  din țară și din străinătate. Sub pretextul că ar fi fost preot și pretinzând că ar avea o fetiță grav bolnavă, acesta ar fi solicitat sume importante de bani, o parte din acestea fiind trimise prin serviciile de transfer rapid, prejudiciul total fiind de aproximativ 27188,93 lei.

”După ce vom primi documentele oficiale de la instituțiile abilitate, precum că acestuia i-a fost instituită măsura arestului preventiv, atunci i se va suspenda contractul de muncă de drept. Dacă măsura arestării preventive sau la domiciliu va depăși o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile Codului de Procedură Penală, vom proceda la concedierea acestuia pentru motive care țin de persoana salariatului. Conform prevederilor Codului Muncii, fapta pentru care acesta este cercetat nu are legătură cu atribuțiile de serviciu și s-a petrecut în afara orelor de program”, ne-a declarat ieri Adina Lăscan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea.

Ciprian Neagu lucrează de mulți ani la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea. De menționat că, în anul 2015, acesta a fost cercetat de poliţie după ce reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei au făcut plângere că un fals preot cere ajutoare pe internet. Potrivit Arhiepiscopiei, bărbatul pretindea că este preot şi cerea ajutoare pentru mama şi fiica sa „grav bolnave”. „Sub pretextul că este preot la Parohia „Sf. Prooroc Ilie“ din localitatea Runcu, jud. Vrancea, numitul Neagu Ciprian a solicitat ajutoare financiare de la diverşi clerici ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai altor culte din ţară şi din străinătate, pe motiv că mama sau fata domniei sale ar fi grav bolnavă, indicând şi contul bancar unde să-i fie virate sumele respective. Domnul Neagu Ciprian nu a fost şi nu este preot (hirotonit în mod canonic de către episcopul locului) la niciuna din parohiile de pe cuprinsul Eparhiei Buzăului şi Vrancei. În acest sens, instituţia noastră a sesizat organele abilitate din Justiţie, pentru a lua măsurile ce se impun”, spuneau, la data respectivă, reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul este fiu de preot şi a studiat teologia. El nu are copii, aşa cum pretinde, fiind divorţat, cea care i-a fost soţie fiind, la rândul ei, fiică de preot. La vremea respectivă, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a recomandat tuturor credincioşilor ortodocşi sau de alte culte, din ţară şi din străinătate, să nu se lase înşelaţi de acest impostor şi să înştiinţeze autorităţile abilitate ale statului, atunci când li se solicită astfel de ajutoare financiare.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu