joi, noiembrie 21, 2024
AcasăStiri InterneÎntâlnire oficială româno-suedeză la sediul MApN / Angel Tîlvăr: „Suedia are o...

Întâlnire oficială româno-suedeză la sediul MApN / Angel Tîlvăr: „Suedia are o contribuție semnificativă la securitatea euroatlantică”

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a primit luni, 19 august, vizita oficială a ministrului apărării, Pål Jonson, și a ministrului pentru apărare civilă, Carl-Oskar Bohlin, din Regatul Suediei. Situația de securitate din regiunile Mării Negre și Mării Baltice, pe fondul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, cooperarea în cadrul NATO, implementarea deciziilor Summitului de la Washington și evoluția proiectelor dezvoltate în cadrul Uniunii Europene – precum participarea la misiunile și operațiile sub egida UE, au fost temele de interes comun abordate de cele două delegații în cadrul discuțiilor oficiale. În timpul întrevederii, oficialii suedezi au mulțumit părții române pentru sprijinul acordat în procesul de aderare la NATO. „Suedia are o contribuție semnificativă la securitatea euroatlantică, odată cu accederea la NATO.  Acționăm împreună pentru promovarea și implementarea măsurilor aliate pe întreg flancul estic al Alianței Nord-Atlantice și pentru consolidarea cooperării bilaterale, inclusiv în ceea ce privește pregătirea armatelor noastre pentru provocările viitorului“, a subliniat ministrul Tîlvăr.

În continuare, oficialul român a făcut referire la situația de securitate din zonă, subliniind importanța Grupului de deminare la Marea Neagră, operaționalizat alături de Turcia și Bulgaria în vederea asigurării libertății de navigație.  Miniștrii au reafirmat sprijinul constant pentru Ucraina, fapt reiterat atât în cadrul Declarației Summitului NATO de la Washington, cât și în diferitele formate multilaterale de sprijin. Miniștrii Tîlvăr, Jonson și Bohlin au discutat, de asemenea, despre actualizarea cadrului juridic bilateral care să reflecte interesele comune și contextul actual de securitate.

Un alt subiect pe agenda de discuții a fost sprijinul pentru Republica Moldova, ministrul apărării naționale subliniind importanța consolidării rezilienței statului vecin, în special ținând cont de amenințările la adresa securității. În final, cei trei oficiali au reliefat importanța menținerii unui dialog politico-militar constant, în vederea eficientizării şi armonizării eforturilor comune în domeniul apărării. (Biroul presã)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu