Colegiul Farmaciştilor din România (CFR) şi Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (A.D.R.F.R.) trag un semnal de alarmă privind întârzierile în decontarea de către Casele de asigurări de sănătate a facturilor reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate pacienţilor prin farmaciile comunitare din întreaga ţară.
Depăşirea termenelor obligaţiilor de plată ale Caselor de Asigurări de Sănătate către farmacii are consecinţe asupra întregului lanţ de distribuţie a medicamentelor, ca urmare a faptului că respectivele sume sunt la rândul lor obligaţii de plată către furnizorii de medicamente, distribuitori şi producători. Mai mult decât atât, întârzierile la plata datoriilor către furnizori înseamnă pentru farmacii atât aplicarea de penalităţi cât şi întreruperea livrărilor de medicamente. Această situaţie ar agrava şi mai mult problemele deja existente în accesul pacienţilor la medicamentele de care au nevoie.
În condiţiile în care această situaţie nu se va remedia în cel mai scurt timp, atragem atenţia asupra riscului major de blocare a aprovizionării unităţilor farmaceutice cu medicamente, chiar din primele luni ale anului 2021. (sursa: Colegiul Farmaciștilor)
Întârzieri mari la decontarea de către casele de asigurări de sănătate a contravalorii medicamentelor
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -