vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateÎntrebările la care au fost obligaţii poliţiştii locali să răspundă la testarea...

Întrebările la care au fost obligaţii poliţiştii locali să răspundă la testarea dispusă de primar

Poliţiştii locali susţin că testarea la care au fost supuşi de primarul Cristi Misăilă a fost unul ilegal, chiar dacă edilul are calitatea de ordonator principal de credite pentru instituția lor. Sub protecţia anonimatului, oamenii legii spun că primarul a vrut să-i umilească, iar acest lucru s-a văzut chiar din debutul şedinţei neașteptate la care au fost convocați cu câteva ore înainte, când le-a transmis că „poliţia locală există doar pentru a da amenzi”. “Eu nu cred că misiunea mea ca polițist local este să dau amenzi. Din contra, legea spune că amenda este abia a treia în ordinea sancţiunilor, după avertismentul verbal şi cel scris. Domnul primar vrea ca poliţia locală să se susţină din amenzi, iar asta ne-a spus-o direct, susținând că vrea în fiecare lună ca suma amenzilor să fie egală cu fondul se salarii. A vrut şi un coleg de-al nostru să spună ceva iar primarul l-a redus la tăcere”, ne-a declarat un poliţist local. Cât despre testare, aceasta a cuprins patru întrebări. “Enumeraţi 10 atribuţii ale fişei de post”, “Dacă primiţi un ordin ilegal de la şeful dumneavoastră cum procedaţi?”, “Ce legislaţie aplicaţi în activitatea pe care o desfăşuraţi?”. Ultima întrebare a fost legată de aceeaşi obsesie a primarului pentru sancţiunile pecuniare: “Câte amenzi aţi dat pe luna iunie?”.

„Ce-ar mai fi de spus?!!! Mâine – poimâine le va da testare la gătit. Că doar e primar, nu ?!! Legea e opțională când vrei sa umilești atâția oameni. Trist, foarte trist ce se întâmplă acolo”, a comentat ProLex Poliția Locală Bîrlad în grupul Facebook al Poliției Locale Focșani.

Nu s-a făcut deocamdată cunoscut rezultatul testării şi nici nu ştim cine va corecta lucrările, dar ne permitem şi noi să întrebăm focşănenii dacă primarul a trecut testul la capitolul administrarea oraşului, respectiv spaţii verzi, curăţenie, medernizare parcuri. Aşteptăm cu interes să vedem dacă primarul va aplica același tratament şi angajaţilor din aparatul propriu, în special pe cei aduşi „sub aripa sa” prin transfer de la alte instituţii şi nu prin concurs.

 

 

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu