duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneInvestigatoria: Ministerul Mediului dă voie la vânarea cocoșului de munte/ Cota de...

Investigatoria: Ministerul Mediului dă voie la vânarea cocoșului de munte/ Cota de recoltă din Vrancea este de 3 exemplare

De mai bine de 10 ani nu se mai vânează (cel puțin oficial) cocoș de munte în România. Este o specie rară, de o frumusețe aparte, cu destul de puține exemplare în munții din țara noastră. Cocoșul de munte își duce traiul în zone greu accesibile, puțini fiind norocoșii care reușesc să vadă astfel de exemplare în pădure. De curând, nu se știe din ce motive, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis un proiect de Ordin privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia cocoș de munte (Tetrao Urogallus), pentru perioada 10 septembrie – 30 noiembrie 2022. S-a propus și o cotă de recoltă – 239 de exemplare. Pentru județul Vrancea, ”doar” 3 exemplare de cocoș de munte s-ar putea vâna în acest sezon: câte unul în fondurile de vânătoare ale Direcției Silvice, Ocolului Silvic Tulnici și, respectiv, Asociației de Vânătoare Hertan (cu sediul în județul Covasna). Contactați de publicația Investigatoria, reprezentanții Ministerului Mediului susțin că „specia cocoșului de munte nu se regăsește în lista speciilor aflate pe cale de dispariție, așa că stabilirea unor cote de recoltă pentru această specie n-ar trebui să deranjeze pe nimeni.”

Și vânătorii sunt surprinși de decizia Ministerului Mediului. “Eu mă întâlnesc cu cocoșul de munte foarte rar. Și acum depinde, dacă vreți punctul meu personal de vedere, ar trebui interzisă vânătoarea la cocoșul de munte. Este foarte clar că e un număr mic de exemplare la nivel național. Uite, vă dau un exemplu: eu, în 25 de ani de vânătoare, am văzut cocoși de munte de trei ori. (…) Interesul e să se facă bani. Trofeul e păstrat de vânător, iar organizatorul, cel care deține fondul de vânătoare, primește bani. Fiecare își ajustează prețurile cum consideră.”, a declarat un vânător din Vrancea pentru Investigatoria.

Materialul complet cu acest subiect, scris de jurnalista Carmen Dumitrescu, îl puteți citi pe Investigatoria.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu