vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaSIHLEAInvitație la lectură, pentru copii și părinți

Invitație la lectură, pentru copii și părinți

Asociația OvidiuRo desfășoară proiectul-pilot pentru încurajarea lecturii cu copiii, începând de la naștere – Punguța cu 2 cărți. Proiectul are scopul de a-i expune pe părinții din zone defavorizate la mesaje despre importanța cititului împreună cu copiii, de la cele mai mici vârste. 300 de familii din mai multe județe din țară – inclusiv Vrancea – vor participa luna aceasta la ateliere de literație susținute în comunitatea lor și vor primi câte un kit de lectură – 2 cărți ilustrate, potrivite vârstei mici, pentru acasă.
Vrancea, Capitala Educației Timpurii în această perioadă, găzduiește, cu suportul ISJ Vrancea, primul eveniment dedicat proiectului (proiect posibil cu sprijinul Kaufland România). Evenimentul are loc mâine, 4 decembrie, la Grădinița cu program normal Sihlea:
  • începând cu 13:30 la grădiniță, unde vor fi ateliere de lectură cu părinții și copiii;
  • în intervalul orar 15:00 – 16:30 va avea loc trainingul dedicat profesorilor din mai multe județe implicați în proiect, tot la grădiniță.
Prin lansarea proiectului-pilot Punguța cu 2 cărți, OvidiuRo extinde intervențiile pe care le aduce începând cu 2016 în zone defavorizate – centrate pe literație și pe dezvoltarea vocabularului – de la preșcolari (3-6 ani) la copiii mici (0-3 ani), astfel încât copiii aflați în situație de risc să înceapă grădinița – și apoi școala – mai bine pregătiți, reducând astfel riscul de abandon școlar timpuriu.
În contextul în care rezultate PISA făcute publice astăzi arată că 41% dintre elevii români nu pot ajunge la nivelul 2, acesta fiind nivelul de analfabetism funcțional la citire (un elev care citește un text nu poate explica și nu înțelege despre ce este vorba în textul respectiv), credem cu tărie că este datoria noastră să facem toate eforturile pentru a le da copiilor noștri șansa la educație de calitate. (comunicat Asociația OvidiuRo)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu