Centrul de Tineret Focșani-Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea împreună cu 30 de voluntari români și străini vor sărbători Ziua Internațională a Copilului la Milcovul, în mijlocul copiilor, oferindu-le acestora o zi plină de bucurie și activități distractive! Cu totii, de la mic la mare, ne vom afla sâmbătă, 1 IUNIE 2024, „Pe strada copilăriei” – un proiect frumos în care tinerii voluntari s-au alăturat comunității locale din Milcov pentru a le oferi o zi specială tuturor copiilor din localitate!
Ziua Internațională a Copilului este o ocazie deosebită, dedicată sărbătoririi copilăriei și a bucuriei de a fi copil. Este un moment în care tinerii voluntari si comunitatea își arată recunoștința și aprecierea față de cei mici, oferindu-le o zi plină de distracție și fericire. În acest spirit, Primăria Milcovul, cu sprijinul comunității, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, Asociația “Lumea lui Pinocchio”, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară “Milenialii”, Parohia Milcovul 1 și Parohia Lămotești, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea, Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Vrancea și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, organizează în data de 1 iunie 2024, între orele 10.00 – 14.00, pe terenul și în Sala de sport școlară Milcovul, din comuna Milcovul, județul Vrancea, un eveniment de suflet intitulat „Pe strada copilăriei”.
Proiectul “Pe strada copilăriei” reunește activități educative și recreative menite să sprijine dezvoltarea fizică, emoțională și socială a copiilor. Jocurile, concursurile și atelierele creative în care îi vor implica voluntarii pe copii, vor contribui la formarea unor abilități esențiale și la dezvoltarea imaginației și creativității. Aceste activități nu doar că oferă distracție, dar și educă, susținând o dezvoltare armonioasă și sănătoasă a celor mici. Prin implicarea alături de comunitatea din Milcov în acest proiect, Centrul de Tineret Focșani sprijină, încurajează și promovează voluntariatul în rândul tinerilor pentru că voluntariatul este o modalitate practică de a învăța unele abilități din lumea reală, precum și de a explora potențialele cariere. Astfel, putem spune că voluntariatul îi ajută pe tineri să se dezvolte atât personal, cât și profesional, este o expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale și lingvistice a persoanelor care desfășoară aceste activități.
Evenimentul oferă o oportunitate excelentă pentru copiii și părinții din comunitate să interacționeze și să socializeze, alături și de tinerii participanți. Evenimentele comune contribuie la construirea unui sentiment de apartenență și solidaritate în rândul membrilor comunității. În plus, participarea activă a diferitelor instituții și organizații locale demonstrează un angajament colectiv față de bunăstarea copiilor. Prin organizarea de evenimente speciale, comunitatea si celelalte instituții partenere își reafirmă angajamentul de a fi alături, de a proteja, educa și sprijini copiii în toate aspectele vieții lor.
Organizarea unei petreceri cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului reprezintă un gest de iubire și respect față de cei mici, demonstrând că fiecare copil este valoros și merită să fie celebrat. Aceasta este motivația principală care stă la baza acestor inițiative și care încurajează partenerii din proiect și comunitatea să se implice activ în organizarea unui eveniment de neuitat pentru copii. Astfel, pe 1 iunie 2024, toți copiii și părinții sunt invitați să se bucure de o zi plină de activități recreative și educative alături de voluntarii Centrului de Tineret Focșani, pe „strada copilăriei” din Milcovul. Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună copilăria și bucuria de a fi copil! (DJST Vrancea)