Sâmbătă, 15 mai, este programată o nouă ediție a manifestării „Noaptea Muzeelor pe Bicicletă”, care îmbină cultura cu turismul și mișcarea în aer liber. În acest an, traseul cultural prin județ pentru bicicliști, cu punct final Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” de la Dragosloveni, cuprinde momente cultural-artistice atractive, conform programului de mai jos. ”Vă invităm la sfârșit de săptămână să descoperiți patrimoniul cultural din fostul județ Râmnicu Sărat, mai precis Colecția Muzeală Cârligele și Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” de la Dragosloveni, în cadrul proiectului „Noaptea Muzeelor pe Bicicletă”, inițiat și realizat de persoane pasionate de sport și frumos, în parteneriat cu instituții de cultură din Vrancea. Mulțumim voluntarilor implicați în proiect, care dau din timpul lor pentru a promova valorile eterne ale județului în care trăim și pe care, din păcate, nu le prea cunoaștem!”, au transmis reprezentanții Muzeului Vrancei.
- Advertisment -