Depunerea protocolului prin care cele trei partide vor merge împreună în județul Vrancea la alegerile locale este, în opinia lui Ionel Carabă, consilier județean din partea USR Vrancea și unul dintre negociatorii acestuia, o garanție a unei alianțe stabile și durabile, mai ales că anul acesta vor fi alegeri până la finalul anului. ”Negocierile din această perioadă au fost bazate pe o maturitate politică pe care USR Vrancea a dovedit-o până acum în relația cu vrâncenii și cu partenerii noștri de alianță. Au fost voci care anunțau eșecul acestei alianțe încă înainte de nașterea ei, probabil voci ale celor care și-au dorit ca polul de dreapta să fie divizat. Alianța Dreapta Unită este și o așteptare a celor care își doresc o administrație locală, județeană și o reprezentare parlamentară responsabilă”, este de părere Ionel Carabă. Protocolul cadru negociat la nivel județean se referă atât la alegerile locale cât și la cele parlamentare, lucru care le garantează, în primul rând, votanților de dreapta că cele trei partide și-au asumat un angajament serios în care USR va propune prima poziție pentru funcția de deputat din partea ADU, iar Forța Dreptei va propune candidatul pentru Primăria Focșani și candidatul pentru președinția Consiliului Județean. Ionel Carabă a mai precizat și că, zilele acestea, cu ocazia strângerii de semnături, s-a constatat interesul crescut al cetățenilor pentru Alianța Dreapta Unită. (sursa: USR Vrancea)
Ionel Carabă, consilier județean USR Vrancea: ”Alianța Dreapta Unită, un angajament serios în fața electoratului”
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -