Se obișnuiește ca la dispariția de pe acest pământ a unui om, mai ales unul cunoscut de multă lume, cu o anumită notorietate, să se vorbească de bine și să se amintească lucrurile pozitive din viața lui. Nu mă gândesc, acum, să fiu obiectiv sau subiectiv, dar pot să afirm, fără teama de a greși sau a exagera, că despre Ion (Ionuț) Constantinescu nu depun niciun efort de a găsi lucruri/cuvinte pozitive. Îmi este foarte greu, în schimb, să vorbesc la timpul trecut despre el. Știu că nu-i plăceau vorbele mari, că nu-i plăcea să se laude sau să fie lăudat, nu-i plăcea să ”dea din coate” pentru a obține privilegii. Cred că, în primul rând, educația din familie nu l-a lăsat să devină un ”politician”, în sensul peiorativ al cuvântului. Meschinăria vremurilor post-decembriste n-a reușit să se impună în fața celor șapte ani de acasă. 
Era modest și decent, în contradicție cu ”spiritul” politicianului post-revoluționar. Empatiza cu oamenii, se comporta normal, își făcea treaba indiferent de pozițiile publice și politice pe care le-a deținut, în anumite perioade. Nu a căutat cu orice preț funcții călduțe și profitabile, nu și-a impus rudele, afinii sau prietenii în posturi publice atractive, nu și-a creat sinecuri, nu a făcut afaceri paralele, nu a dat tunuri cu bani publici, nu și-a ridicat vile, nu a pus mâna pe terenuri sau alte proprietăți, nu a cumpărat nicio întreprindere de stat falimentară, nici măcar nu și-a angajat singurul copil în vreo instituție publică sau companie de stat, cu salariu mare și alte avantaje. Când a terminat cu funcțiile publice s-a angajat în mediul privat și s-a implicat și într-o carieră didactică, de succes, apreciat de studenți și colegi, deopotrivă.
Din păcate, politica mioritică a considerat, cu ceva ani în urmă, că nu mai are nevoie de el. Sau, poate, el n-a reușit să se mai regăsească în acest mediu. Și s-a retras încet, discret, fără gălăgie, cu un gust amar. Nu am în intenție, nici pe departe, să idealizez un om. Cu siguranță, nici Ionuț nu s-ar simți confortabil, acolo Sus, dacă aș face așa ceva. Pentru politica vrânceană, retragerea forțată/ autoimpusă a lui Ionuț Constantinescu a însemnat o pierdere. Acum, plecarea lui dintre noi este o mare pierdere pentru familie, prieteni și cei care l-au cunoscut cu adevărat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
