În perioada 05 – 11 octombrie 2023, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Vrancea au desfășurat activități pe raza comunelor Tulnici, Nănești și Milcovul, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale reglementate și sancționate de cadrul legislativ în vigoare privind protecția animalelor. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unor campanii de sterilizare gratuită a animalelor de companie (câini și pisici), inițiate de primăriile comunelor Milcovul și Nănești, cu sprijinul unor asociații de profil. Cu această ocazie, au fost desfășurate activități de informare a cetățenilor, au fost efectuate prezentări ale cadrului legislativ și ale atribuțiilor Biroului pentru Protecția Animalelor, precum și verificări cu privire la respectarea obligațiilor legale de către deținătorii/ proprietarii de câini din rasele considerate periculoase.
Facem precizarea că sterilizarea exemplarelor canine din rasa comună este o obligație legală a proprietarilor acestor animalele, prevăzută la art. 132 din O.U.G. nr. 155 din 21.11.2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei, conform art. 14, alin. 1, lit. b din ordonanța menționată.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 52 de locații și instruiți 47 de deținători de câini din rasele periculoase, totodată fiind aplicate, pentru încălcări ale cadrului legislativ din domeniu, 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.800 lei. Activitățile de acest gen vor continua și în perioada următoare, cu precădere pe raza municipiului Adjud, cu ocazia unei campanii de sterilizare gratuită și microcipare, organizată de autoritățile locale, cu sprijinul unor asociații de profil, în intervalul 16 – 31.10.2023, dar și pe raza altor localități ale județului.
Reamintim faptul că deținătorilor le este interzis să aplice rele tratamente și cruzimi asupra animalelor!
NERESPECTAREA CELOR PREZENTATE POATE ATRAGE RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ SAU PENALĂ! (IPJ Vrancea)