duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneIPJ Vrancea: Acțiuni de prevenire și control în preajma unităților școlare

IPJ Vrancea: Acțiuni de prevenire și control în preajma unităților școlare

De la începutul lunii septembrie a.c., polițiștii au acționat pe raza de competență, pe linia prevenirii consumului de alcool, tutun și băuturi energizante de către minori, în incinta sau zona adiacentă a unităților economice amplasate în proximitatea unităților de învățământ. În cadrul acțiunilor, au fost legitimate aproximativ 300 de persoane și au fost instruiți peste 200 de angajați ai unor unități economice, cu privire la obligațiile pe care le au în ceea ce privește comercializarea băuturilor alcoolice, energizante și tutun către minori, având în vedere noile modificări ale legislației în domeniu. Astfel, au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 lei și a fost dispusă confiscarea sumei de 2440 lei. Pentru încălcarea normelor la Legea nr. 61/1991 au fost aplicate 17 sancțiuni, la Legea nr. 333/2003 privind paza bunurilor, valorilor și obiectivelor – 4 sancțiuni, iar celelalte abateri au privit alte acte normative.

Totodată, având în vedere campania agricolă, în luna septembrie au fost desfășurate activități preventive la fermele care găzduiesc zilieri, pe linia prevenirii faptelor antisociale în segmentul stradal și prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului, precum și pe linia combaterii violenței domestice. În acest sens, celor peste 200 de persoane legitimate le-au fost aduse la cunoștință prevederile actelor normative care reglementează normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, precum și cazurile de plecare voluntară/dispariții. Cu această ocazie, au fost controlate aproximativ 80 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 46 de conducători auto. (IPJ Vrancea / foto: arhivă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu