În urma activităților desfășurate pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase, în perioada 21-27 iunie a.c., polițiștii vrânceni au efectuat 125 controale, din care 112 pe drumurile publice, 6 în fondul forestier și 7 controale la instalaţiile de debitat lemn rotund. Astfel, au fost constatate 13 infracțiuni prevăzute de Legea 46/2008 modificată, au fost aplicate 73 sancțiuni contravenționale, din care 32 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 40 000 lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară a confiscării faptice a cantității de 68,00 m.c. material lemnos (47,27 m.c.-fizic, iar 20,73 m.c.-valoric), în valoare de 23.767 lei și a unui autocamion.
Exemple semnificative:
La data de 22 iunie a.c., ora 2.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice. Astfel, a fost depistat în trafic un bărbat, de 39 ani, din comuna Valea Sării, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 2,867 mc lemn foc fag fără documente de proveniență. De asemenea, un bărbat din localitatea Nereju a fost depistat în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3,13 mc cherestea rășinoase molid, în plus față de volumul menționat în avizul de însoțire. Față de cei în cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii 171/2010 R, totodată fiind dispusă măsura confiscării cantităților de material lemnos transportate ilegal.
La data de 22 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Bîrseşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în luna februarie a.c., un bărbat, de 53 ani, din localitate, ar fi tăiat ilegal şi sustras 3 arbori din specia anin din suprafaţa de teren aparţinând unui localnic. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ,,tăiere ilegală” şi ,,furt de arbori”.
La data de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vrâncioaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, din localitate, ar fi tăiat ilegal cinci arbori din specia foioase, dintr-o suprafață de teren fâneață împădurită pe care o deținea în proximitatea satului Vrâncioaia, iar materialul lemnos rezultat l-ar fi sustras. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,tăiere ilegală de arbori” și ,,furt de arbori”.
La data de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Străoane s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 66 ani, din satul Muncelu, comuna Străoane, ar fi tăiat fără drept 5 arbori specia gorun, din pădurea proprietate personală. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tăiere ilegală de arbori”.
Sursa: IPJ Vrancea