sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneIPJ Vrancea angajează 11 polițiști din sursă externă, pentru posturile rurale de...

IPJ Vrancea angajează 11 polițiști din sursă externă, pentru posturile rurale de poliție

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea organizează concurs pentru ocuparea, din sursă externă, a 11 posturi de agenți de poliție – ajutor de șef de post. Posturile respective sunt în următoarele comune: Chiojdeni, Dumitrești, Nereju, Nistorești, Corbița, Homocea, Păunești, Ruginești, Ciorăști, Bârsești, Negrilești. Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ  următoarele condiţii:

  1. să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  3. să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  4. să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”).
  5. să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  6. să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat;
  7. să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
  8. să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  9. să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  10. să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă   pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  11. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  12. să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
  13.  să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat ”admis”);
  14. dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă;
  15. să dețină permis de conducere, categoria ”B”;
  16. să deţină/obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate cu caracter secret de serviciu;
  17. să deţină/obţină avizul pentru desemnarea în structurile poliţiei judiciare şi poliţist rutier.

Candidații își pot depune dosarele până pe data de 24 septembrie, la sediul IPJ Vrancea. Probele concursului se vor desfășura în perioada 11-23 octombrie. Mai multe detalii despre acest concurs se găsesc pe site-ul IPJ Vrancea.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu