Campania internațională de prevenire a violenței bazate pe gen a debutat la nivelul județului Vrancea luni, 25 noiembrie a.c. cu un eveniment de amploare, intitulat ”UNIȚI ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI!”. Acesta s-a desfășurat în Piața Unirii din municipiul Focșani și a avut ca principal scop marcarea „Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor”. În continuarea activităților propuse de această campanie, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și cu sprijinul polițiștilor de ordine publică a organizat acțiuni informativ-preventive pe această linie. Astfel, în cursul acestei săptămâni polițiștii au mers în șase unități de învățământ, atât în municipiul Focșani – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna”, cât și în mediul rural, în localitățile: Urechești, Popești, Golești, Vidra și Răstoaca, unde au prezentat elevilor și cadrelor didactice informații ce au fost susținute și de materialele de promovare a campaniei: afișe și spoturi audio și video. La activități au participat 1025 de elevi și 60 de cadre didactice. Conform calendarului stabilit, activitățile polițiștilor vrânceni pe tema violenței domestice vor continua în întregul județ, prin întâlniri cu grupuri țintă, până la data 10 decembrie a.c.
Mesajul principal al campaniei este încurajarea raportării la poliție a tuturor cazurilor de violență domestică, indiferent dacă este vorba de martori la infracțiune sau victime implicate direct. În cazul persoanelor nehotărâte sau al celor care au nevoie de informații suplimentare despre acest fenomen, pot suna la linia gratuită pentru ajutor specializat, gestionată de ANES. Reclamarea acestor cazuri va descuraja continuarea comportamentului abuziv al agresorilor potențiali și va schimba mentalitatea colectivă, conform căreia violența domestică este un subiect tabu sau nu este atât de gravă încât să necesite implicarea autorităților.
Sună la 112 pentru a raporta un caz sau la 0800-500-333 pentru a primi consiliere! (IPJ Vrancea)