vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateIPJ Vrancea: circa 300 de amenzi date azi noapte pentru nerespectarea măsurilor...

IPJ Vrancea: circa 300 de amenzi date azi noapte pentru nerespectarea măsurilor de protecție

În cursul nopţii trecute, începând cu ora 23.00, poliţişti din cadrul IPJ Vrancea au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile HG nr. 935/2020.

În cadrul acţiunii, polițiștii au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încat să acopere nasul şi gura de către persoanele persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare pe raza întregului judeţ.

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii vrânceni împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2, la activităţile de verificare participând 240 de forţe de ordine. Astfel, au fost verificate 109 societăți comerciale, 102 mijloace de transport, fiind legitimate totodată peste 1300 de persoane. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 188 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiști rutieri, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat acțiuni pe raza întregului judeţ pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane. Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane. Totodată, acţiunile sunt desfăşurate pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, siguranţa rutieră reprezentând o prioritate a activităţii poliţiştilor vrânceni. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29.148 lei, din care 14 sancţiuni fiind pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală conform Legii nr. 55/2020. Totodată, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu