Până la această oră, pe raza județului Vrancea nu s-au înregistrat incidente deosebite de ordine publică care să afecteze desfășurarea procesului electoral. Au fost înregistrate 2 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. Ca urmare a verificărilor efectuate până la acest moment, acestea nu se confirmă.
Astfel, prin apel 112 a fost înregistrată o sesizare referitoare la o posibilă faptă care are legătură cu procesul electoral pe raza comunei Dumitrești, în sensul că un bărbat s-ar fi aflat în proximitatea unei secții de votare și ar fi încercat să influențeze alegătorii. Totodată. polițiștii vrânceni au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că trei persoane transportă cu autoturisme, oameni la vot. La fața locului au constatat însă că cele semnalate nu se confirmă, întrucât în două dintre autoturisme se aflau doar conducătorii auto iar în al treilea conducătorul auto transporta 2 persoane în vârstă, care îi erau și rude, la solicitarea acestora, fără a le influența opțiunea de vot. Până la această oră, nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Dorim să subliniem faptul că toate sesizările de incidente electorale au fost și vor fi verificate cu celeritate și echidistanță. Structurile Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral. (IPJ Vrancea)