duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateIPJ Vrancea: Zilele Prevenirii Criminalității

IPJ Vrancea: Zilele Prevenirii Criminalității

În perioada 1-3 octombrie, Inspectoratulul de Poliție Județean  Vrancea derulează evenimentul „Zilele prevenirii criminalităţii”. Pe parcursul celor trei zile, poliţişti din mai multe domenii de activitate vor intensifica activităţile cu caracter informativ-preventiv dedicate siguranţei cetăţenilor, fiecare zi având o altă temă. Evenimentul implică organizarea unei suite de activități informativ-preventive iar pentru a atrage atenţia oamenilor asupra riscurilor, acestea vor fi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă.

Astfel, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor beneficia de sprijinul colegilor din structurile de ordine publică, de combatere a criminalității organizate, al poliţiştilor din mediul rural precum şi de cel al partenerilor tradiţionali, împreună cu care vor fi desfăşurate activităţi menite a stimula creşterea sentimentului de încredere a membrilor comunităţii în structurile de aplicare a legii și cu scopul de a preveni infracţiunile. Recomandările preventive şi demersurile poliţiștilor pentru respectarea prevederilor legale vor fi prezentate într-o manieră interactivă şi inovativă, urmărindu-se sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite  antiinfracţionale.                                                                                                              Tema zilei de luni, 1 octombrie, a fost prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului (furturi, tâlhării, înșelăciuni) fiind totodată şi ziua de lansare a evenimentului. Poliţiştii  de proximitate și cei din mediul rural au realizat dezbateri preventive cu elevii şcolilor aflate pe raza de competenţă, cu cetățenii și membrii Grupurilor de Acțiune Comunitară. Totodată, în intervalul orar 15.30 – 16.30,  polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și cei ai Serviciului de Ordine Publică s-au întâlnit cu aproximativ 50 de membri ai Clubului ”Seniorilor”, din municipiul Focșani, pentru a le transmite mesaje preventive și a-i ajuta să adopte cele mai bune măsuri pentru propria siguranță, a celor dragi sau a bunurilor pe care le dețin. Activitatea de informare s-a desfășurat sub sloganul ”MAI aproape de tine!” iar la final, participanții au primit flori, diplome dar și vizita-surpriză a câinelui polițist „TED”.

Marți  2 octombrie 2018 – Prevenirea victimizării minorilor – prioritate  a Poliţiei Române

Poliţiştii de proximitate și cei de la posturile de poliție din cadrul subunităţilor vor realiza dezbateri preventive cu elevii şcolilor aflate pe raza de competenţă. Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate vor realiza o conferință având ca temă ”Ora de net”, care face parte din programul educațional despre lumea internetului, inițiat de Organizația ”Salvați Copiii”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, Casa Corpului Didactic Vrancea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea. La activitate vor fi invitați reprezentanți de la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați, C.P.E.C.A. Vrancea, D.J.S.T. Vrancea, Serviciul de Probațiune Vrancea, Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu”, Consiliul elevilor, D.G.A.S.P.C. Vrancea. La sediul Direcției de Sport și Tineret Vrancea, la ora 13.30. va fi organizată ”Cafeneaua prevenirii – Siguranța ta contează!” la care sunt invitați elevi, profesori, reprezentanți ai A.N.I.T.P. – Centrul Regional Galați, C.P.E.C.A. Vrancea, Serviciul de Probațiune Vrancea, Consiliul elevilor, D.G.A.S.P.C. Vrancea.

Miercuri  3 octombrie 2018 – Prevenirea violenței în familie – prioritate  a Poliţiei Române

La toate subunităţile din mediul rural şi urban, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică vor realiza dezbateri preventive cu grupurile ţintă. În comuna Paltin, Compartimentul Analiză și Prevenirea Criminalității şi Serviciul de Ordine Publică vor realiza  activităţi de informare în cadrul campaniei locale ”NU violenței în familie!”. Activitatea de informare din comuna Paltin reunește, sub sloganul ” Nouă ne pasă!”, reprezentanți ai D.G.A.S.P.C. Vrancea, D.J.T.S. Vrancea, C.P.E.C.A. Vrancea, Școala Postliceală Sanitară ”Vasile Alecsandri”, medic, preot, asistent social din comună, cetățenii victime sau potențiale victime ale violenței în familie. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu