Pompierii vrânceni au reușit, în cursul zilei de astăzi, să finalizeze misiunile de evacuare a apei din gospodăriile, curțile, subsolurile, anexele și fântânile inundate, din comuna Biliești. Astfel, timp de 5 zile, pompierii au acționat pentru evacuarea a 17 persoane surprinse de inundații și a mai multor animale, precum și evacuarea apei din 36 de gospodării, 22 de beciuri, 11 curți, 6 cămine hidrofor și 5 fântâni. Pentru protecția locuințelor, pompierii au încărcat 1.000 de saci cu nisip și au realizat diguri în jurul caselor. De asemenea, în permanență s-au efectuat misiuni de monitorizare și s-a intervenit în ajutorul populației, pentru evacuarea bunurilor gospodărești. La aceste acțiuni au participat în sprijin echipaje din cadrul I.S.U. București-Ilfov, I.S.U. Brașov I.S.U. Dâmbovița și S.V.S.U. Biliești. În acest moment, mai sunt intervenții în desfășurare, pentru prevenirea și înlăturarea efectelor produse de inundații în localitatea Suraia. Totodată, la solicitarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Vrancea (A.N.I.F), pompierii militari intervin în sprijin cu personal, tehnică și accesorii de intervenție, la stația de pompare și evacuare din localitatea Vadu Roșca, unde cu ajutorul motopompelor se acționează pentru evacuarea apei dintr-un canal de desecare.
Pompierii militari rămân în alertă având în vedere că, Agenția Națională de Meteorologie a emis astăzi o avertizare privind fenomenele meteorologice periculoase aflate sub incidența CODULUI PORTOCALIU, valabilă în perioada: 25 iunie, ora 14:00 – 26 iunie, ora 06:00. În intervalul menționat vor fi perioade de instabilitate atmosferică deosebit de accentuate. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină de medii și mari dimensiuni. Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50l/mp și izolat, îndeosebi în vest, centru și la munte, 70 l/mp.
Pentru gestionare eficientă a potențialelor intervenții generate de CODUL PORTOCALIU METEOROLOGIC, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea s-a dispus alertarea tuturor subunităților de intervenție și pregătirea tehnicii aflată în dotare, activarea grupei operative la sediul inspectoratului, precum și alertarea și constituirea permanenței la primăriile de pe raza întregului județ. În acest context, recomandăm cetățenilor să respecte următoarele măsuri:
ÎNAINTEA DECLANȘĂRII UNEI FURTUNI
- Întrerupeţi orice activităţi în aer liber. Intraţi în locuință, într-o construcţie ori într-un autoturism (deşi s-ar putea să fiţi rănit în cazul în care trăsnetul loveşte maşina, sunteţi mult mai protejat în interiorul vehiculului decât în exterior);
• Închideţi ferestrele şi uşile; - Deconectaţi de la rețea aparatele şi alte echipamente electrice, de exemplu computerele şi aparatele de aer condiţionat. Acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.
ÎN TIMPUL UNEI FURTUNI:
- Evitaţi obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în spaţiu deschis, câmpurile, plajele sau ambarcaţiunile pe apă, obiectele metalice (utilaje agricole, stâlpi, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc.);
- Dacă nu aţi reuşit să vă adăpostiţi şi simţiţi că părul vi s-a electrizat, este un indiciu că există pericolul unui trăsnet. Aşezaţi-vă ghemuit, puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, lipiţi călcâiele;
- Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi. Dacă sunteţi într-un spaţiu deschis, deplasaţi-vă spre o zonă joasă (o vale);
• Dacă sunteţi pe un lac, ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat;
• Nu vă întindeți de pământ.
DUPĂ FURTUNĂ:
- Aveți grijă de firele de curent electric căzute (mai ales în apă), poduri avariate parțial sau total, arbori sau clădiri afectate de furtună;
• Dacă ați identificat persoane inconștiente, lovite de trăsnet: Solicitați imediat ajutor medical la numărul de urgență 112! Persoanele lovite de trăsnet pot suferi arsuri, leziuni neurologice sau paralizia mușchilor respiratori, fapt ce poate provoca stop cardio-respirator;
• Dacă sunteți instruit, aplicați procedurile de resuscitare cardio-respiratorie (compresiuni toracice externe și ventilația artificială).
Despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro (https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore. (ISU Vrancea)