duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăEconomicIT-ul este domeniul în care se câștigă cel mai bine din România....

IT-ul este domeniul în care se câștigă cel mai bine din România. Un arhitect IT poate avea și un salariu de 40.000 de lei

IT-ul este, de câțiva ani buni, domeniul cu cele mai competitive salarii din România, în condițiile în care media, la nivel național este de 6.000 de lei pe lună, în creștere cu 10% față de începutul acestui an. Pragurile salariale crescute, chiar și pentru începători, au făcut ca IT-ul să fie prima opțiune de reconversie profesională a celor care vor o schimbare de carieră. „Candidații din IT sunt cunoscuți drept privilegiații pieței de recrutare – își găsesc foarte ușor job, sunt bine plătiți, iar avansul tehnologic rapid le permite să aibă permanent oportunități de creștere. Acest avans tehnologic, cât și numărul insuficient de specialiști în IT le creează contextul de a fi extrem de selectivi atunci când vine vorba de angajare. Cu un deficit de aproximativ 25.000 de IT-iști, companiile sunt nu doar generoase în ofertele financiare pe care le fac, dar și foarte deschise la a primi candidați care au trecut printr-o reconversie profesională către acest domeniu. Deși aceștia pornesc de la un nivel de juniorat, angajatorii sunt dispuși să investească mai departe în specializarea lor la locul de muncă”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, distribuția segmentelor salariale arată o alocare marginală pentru salariile sub 2.000 de lei (4%) și chiar a celor cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei (12%). Cea mai mare parte a angajaților din IT, respectiv 32,6%, câștigă lunar între 4.000 și 7.000 de lei, iar 21% între 7.000 și 10.000 de lei. Salarii de peste 10.000 de lei încasează 16,2% dintre cei care și-au introdus datele salariale în platformă și 14,2% iau lunar între 3.000 și 4.000 de lei. „Din multe puncte de vedere, IT-ul este un domeniu atipic. Spre exemplu, vedem specialiști foarte căutați, care ajung să ocupe poziții cheie în companie și încasează salarii comparabile sau chiar mai mari decât ale unui CEO. Este cazul arhitecților IT, spre exemplu, care pot câștiga și 40.000 de lei pe lună. Pragurile sunt ridicate chiar și pentru juniori, astfel încât salariile de intrare sunt de aproximativ 3.500-4.000 de lei pe lună. În ceea ce privește media salarială pentru programatori, aceasta este de 6.000 de lei”, explică Roxana Drăghici. În acest moment, IT-ul este al șaptelea cel mai important angajator din piață, cu peste 4.000 de joburi scoase la bătaie numai în ultima lună. Este, totodată, și domeniul în care angajatorii manifestă cea mai mare flexibilitate privind munca remote. „Este un tip de flexibilitate pe care o vedem nu doar în România, ci și în străinătate. De altfel, din ce în ce mai mulți IT-iști români lucrează din țară pentru angajatori de peste hotare, la fel cum și companiile de la noi importă specialiști din alte țări fără a le condiționa angajarea de prezența fizică la birou”, detaliază Roxana Drăghici.

Tot în ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate 121.000 de aplicări pentru locurile de muncă din IT, cei mai activi fiind candidații cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, urmați de cei între 36 și 45 de ani și cei de peste 45 de ani. Este, de altfel, domeniul care atrage cele mai multe aplicări din partea candidaților cu senioritate în carieră.

Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din IT sunt pentru joburile:

  • Junior Graphic Designer – 3.000 lei
  • Tehnician PC – 3.500 lei
  • IT Helpdesk – 4.000 lei
  • QA Analyst – 4.000 lei
  • Analist servicii client – 4.000 lei

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din IT sunt:

  • Brăila: 2.700 lei
  • Râmnicu Vâlcea: 2.800 lei
  • Alba Iulia: 3.000 lei
  • Târgoviște: 3.000 lei
  • Botoșani: 3.000 lei

Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din IT sunt:

  • București : 6.500 lei
  • Timișoara: 6.000 lei
  • Cluj – Napoca: 5.800 lei
  • Brașov: 5.500 lei
  • Sibiu: 5.500 lei

Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

  • Arhitect IT: salariul mediu net la nivel național – 11.115 lei, salariul maxim introdus în Salario – 40.000 lei
  • CTO: salariul mediu net la nivel național – 14.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 36.000 lei
  • Product manager: salariul mediu net la nivel național – 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 25.000 lei
  • Senior Project Manager: salariul mediu net la nivel național – 11.700 lei, salariul maxim introdus în Salario – 25.000 lei
  • Developer: salariul mediu net la nivel național – 6.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 22.000 lei

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 35.000 de locuri de muncă. Peste 460.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs. (sursa: eJobs România)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu