Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este prăznuită anul acesta pe 21 aprilie. Nu are dată fixă, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Sfintele Paști. La originea acestei sărbători se află o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Potrivit Tradiției, un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorită împăratului Leon (457- 474), pe atunci neîncoronat, care împlinește descoperirea făcută de Maica Domnului: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”.
Mai târziu, când Leon ajunge împărat, ridică pe locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Aici primește vindecare de o boală grea și împăratul Justinian (526-575), care ridică drept mulțumire o biserică și mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci. Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează și în zilele noastre. Credincioșii care merg la Istanbul se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.
De Izvorul Tămăduirii se sfințesc apele, slujbă cunoscută sub denumirea de Aghiasma Mică. Maica Domnului a dăruit și poporului român izvoare tămăduitoare. Unul din acestea se află la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova, la mai puțin de 5 km de municipiul Ploiești. Potrivit Tradiției, episcopul sirian care a adus icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în această mănăstire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru că a luat icoana din locul în care se afla, iar a doua zi, în locul în care s-a rugat, a apărut un izvor tămăduitor. Un alt izvor cu apă vindecătoare se află la Mănăstirea Dervent. Tradiția spune că acest izvor a țâșnit din locul în care Apostolul Andrei a împuns piatra cu toiagul.
Alt loc binecuvântat cu apă tămăduitoare este izvorul de la Mănăstirea Horaicioara din județul Neamț. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorită rugăciunilor monahilor către Maica Domnului de a le dărui un izvor mai aproape de mănăstire. El izvorăște de sub muntele Feriga și se află la 50 m de biserica mănăstirii. Nu trebuie uitate izvorul de la Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă, din județul Argeș, și cel de la Biserica Greacă din Brăila, descoperit în anul 1863, în vremea efectuării unor lucrări de construcție la sfântul lăcaș. (sursa: crestinortodox.ro)