La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea au fost dispuse măsuri necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în perioada minivacanței ocazionate de Ziua Unirii Principatelor Române.
Astfel, marți, 24 ianuarie jandarmii vrânceni alături de poliţişti, pompieri şi poliţişti locali vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la evenimentele cultural artistice și ceremonialul militar dedicate Zilei Unirii Principatelor Române care se vor desfășura în Piața Unirii din Municipiul Focşani.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor organizate, jandarmii vrânceni fac următoarele recomandări participanţilor:
-să respecte precizările organizatorilor şi recomandările forţelor de ordine;
– să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– să acorde o atenție sporită bunurilor personale, dar mai ales copiilor, dacă sunt însoțiți de aceștia;
– din raţiuni de siguranţă recomandăm participanţilor să nu aibă asupra lor bagaje voluminoase sau alte asemenea bunuri care nu au legătură cu manifestările.
Reamintim că este interzisă participarea la astfel de evenimente a persoanelor care se află sub influența băuturilor alcoolice sau au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive, substanțe iritant – lacrimogene ori alte obiecte interzise la deținere.
Jandarmii montani sunt prezenți în localitățile Tulnici, Lepșa, Soveja și pe traseele turistice pentru îndrumarea, informarea și acordarea de asistență turiștilor și persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
Pe această cale jandarmii montani îi sfătuiesc pe iubitorii muntelui să ţină cont de o serie de recomandări cum ar fi :
– să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate, condiţiilor climaterice locale;
– să folosească numai drumurile deschise circulației, traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
De asemenea, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forţelor de ordine, în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență ,,112’’. (SURSA: IJJ Vrancea)