Șapte absolvenți ai Școlii de Subofițeri Jandarmi Fălticeni au fost repartizați Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, toți având gradul de sergent major. Astfel, luni 30 iunie, într-un cadru festiv, a avut loc ceremonia de numire în funcție a noilor colegi. Aceștia au fost prezentați colectivului unității, ulterior vor fi incluşi într-un program de pregătire pentru aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi perfecţionarea deprinderilor practice referitoare la misiunile desfășurate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea, dar şi pentru cunoasterea zonei de responsabilitate. Toți cei șapte subofițeri au fost repartizați structurilor de ordine publică din județ, astfel:
- 3 subofițeri la Detașamentul 1 Jandarmi Mobil;
- 2 subofițeri la Grupele de Supraveghere și Intervenție din Panciu si Adjud;
- 2 subofiteri la Postul de Jandarmi Montani Lepsa.
În continuare domnul Inspector Şef, Locotenent colonel Babiş Adrian, le-a urat noilor colegi să se acomodeze cât mai uşor în colectiv și cu noul statut și să aplice fără nicio părtinire rigorile legii. (comunicat IJJ Vrancea)