sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateJoaca de-a șoarecele cu pisica, la Spitalul Județean Focșani. Reprezentanții PSD și...

Joaca de-a șoarecele cu pisica, la Spitalul Județean Focșani. Reprezentanții PSD și PNL se acuză reciproc de abuz și încălcarea regulamentelor

Astăzi s-a consumat un nou episod din telenovela ”Cine conduce Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Focșani”. La invitația președintelui demis al CA, Mihai Nedelcu (membru PSD), au venit atât reprezentanții desemnați de Ministerul Sănătății (membri PNL) cât și conducerea executivă a unității spitalicești. Discuțiile au fost sterile și fără niciun rezultat. S-au adus acuzații de o parte și de cealaltă și nu s-a luat nicio decizie. ”Culmea, la invitația fostului președinte al CA au fost prezenți și managerul spitalului și doamna care asigură secretariatul consiliului și doctorul Ochean. Când i-am convocat noi, aceștia nu au venit. Am întrebat de documentele solicitate de noi săptămânile trecute, însă ne-au spus că le-au trimis la Ministerul Sănătății. Nu este normal, documentele trebuia să ajungă la noi și apoi să fie trimise la minister. Suntem acuzați că nu se pot da salariile la spital din cauza noastră. Nu este adevărat. Noi am solicitat doar niște documente, nu Consiliul de Administrație dă salariile sau pune vreo parafă, ci managerul semnează. Noi ne ocupă doar de chestiunile administrative, nu de partea de contabilitate. Noi nu avem nicio problemă cu salariații, noi vorbim despre managementul instituției. Managerul este responsabil cu salariile. El s-a folosit de salariații instituției până acum, a abuzat de funcție, iar acum aruncă responsabilitatea în grădina altora”, a declarat Ana-Maria Dimitriu, aleasă președinte al CA de către cei 3 reprezentanți ai Ministerului Sănătății.

De cealaltă parte, reprezentantul Consiliului Județean Vrancea, Mihai Nedelcu, care se consideră, în continuare, președinte al Consiliului de Administrație al spitalului, susține că ”pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 11.02.2020 s-a aflat avizarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru luna februarie 2020, pentru acest punct de pe ordinea de zi membrii PNL opunându-se, cu consecința imposibilității trimiterii bugetului la Ministerul Sănătății, aprobării de către MS și angajării de cheltuieli de către instituția spitalicească. Nici plata salariilor personalului medical, nici achiziția de medicamente și materiale sanitare, nici achitarea facturilor la utilități nu se vor realiza din acest moment. Transmit cu părere de rău tuturor salariaților Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani că, deși mi-am îndeplinit atribuțiile atât eu, managerul unității cât și echipa executivă aflată până ieri la conducerea spitalului, din păcate, nu-și vor putea primi salariile, întrucât isteria și disperarea obținerii unui post de conducere la cel mai mare spital din județ primează la trei reprezentanți de marcă ai PNL Vrancea”, transmite președintele demis al CA, Mihai Nedelcu. Aceste afirmații sunt contrazise de reprezentanții Ministerului Sănătății. ”Nu este adevărat că ne-am opus avizării bugetului de venituri și cheltuieli pe 2020. Noi am cerut o serie de documente, dar ei nu au vrut să ni le pună la dispoziție. Astăzi a fost doar o întâlnire, noi am binevoit să participăm ca să arătăm că vrem să rezolvăm problemele. Noi am convocat o ședință a Consiliului de Administrație pentru mâine, 12 februarie, în care am introdus pe ordinea de zi proiectul de buget. Toate documentele și ștampila Consiliului de Administrație sunt acasă la domnul Nedelcu, nu la spital, așa cum este normal. Dacă dumnealor nu se prezintă la ședința de mâine, asta demonstrează lipsa lor de interes pentru rezolvarea problemelor”, susține Ana-Maria Dimitriu.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu