vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateJumătate dintre copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din Regiunea...

Jumătate dintre copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din Regiunea Sud-Est provin din judeţele Vrancea şi Galaţi

Jumătate (50%) dintre copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din Regiunea Sud-Est provin din judeţele Vrancea şi Galaţi. La nivel naţional, unu din şapte copii din România – 536.000 de copii în cifre absolute – are unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, conform celui mai recent studiu realizat de Salvaţi Copiii. Statisticile oficiale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, care reflectă numărul copiilor aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială, arată că 14,32% dintre aceşti copii sunt din Regiunea Sud-Est. Peste 80% dintre copiii rămaşi în ţară şi integraţi în programele educaţionale ale Salvaţi Copiii şi-au îmbunătăţit abilităţile sociale, emoţionale şi deprinderile de viaţă independentă.

Cercetările realizate de Salvaţi Copiii au reliefat impactul pe care plecarea părinţilor îl are asupra bunei dezvoltări a copiilor, din punct de vedere emoţional, social şi educaţional, dar şi dificultăţile generate de lipsa reprezentării legale a copiilor în cazul plecării ambilor părinţi/părintelui unic susţinător. „Pentru copiii rămaşi acasă, plecarea părintelui este resimţită ca o traumă, de cele mai multe ori cea mai mare de până atunci, iar pe fondul de vulnerabilitate emoţională instalat, ei sunt mai predispuşi riscului de abandon şcolar şi de apariţie de tulburări emoţionale şi comportamentale. Este important să ne adresăm tuturor acestor aspecte.”, a precizat Gabriela Alexandrescu, preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Rezultatele programului complex de sprijin social, psihologic şi educaţional derulat Salvaţi Copiii România în judeţele Vrancea şi Galaţi, pentru a preîntâmpina excluziunea socială şi abandonul şcolar al copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, constituie o bună practică în acest sens:

– aproximativ 85% dintre copiii integraţi în program şi-au îmbunătăţit relaţia cu părinţii/persoanele în grija cărora au rămas,

– peste 80% dintre copii şi-au îmbunătăţit abilităţile sociale, emoţionale şi deprinderile de viaţă independentă,

– 75% au avut evoluţii pozitive în ceea ce priveşte rezultatele şcolare,

– peste 85% dintre părinţi/persoanele în grija cărora au rămas copiii şi-au îmbunătăţit abilităţile parentale.

Pentru o perioadă de 33 de luni, Organizaţia Salvaţi Copiii România a derulat un proiect complex, vizând dezvoltarea de servicii integrate de consiliere şi suport, prin cinci programe locale dezvoltate în judeţele Vrancea şi Galaţi. Implicarea directă în comunităţi pentru evaluarea situaţiei copiilor şi familiilor, parteneriatul cu şcolile în care copiii sunt înscrişi, oferirea de servicii multidisciplinare pentru copii şi părinţi/persoanele în grija cărora au rămas, conştientizarea membrilor comunităţilor locale cu privire la nevoile acestor copii şi constituirea de reţele inter-instituţionale locale în care actorii principali sunt şcolile şi serviciile publice de asistenţă socială s-au dovedit a fi elemente de bună practică pentru prevenirea excluziunii sociale şi abandonului şcolar al copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate.

Valoarea totală a proiectului „Protecţie şi educaţie pentru copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinatate”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman cod SMIS 139631, a fost de 4.776.105,55 lei, din care valoare cofinanţare UE: 4.059.689,66 lei şi valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 716.415,89 lei. Pentru a răspunde nevoilor copiilor, persoanelor în grija cărora au rămas şi comunităţilor locale, în cadrul proiectului au fost derulate următoarele intervenţii:

– Servicii de suport educaţional şi psihologic, activităţi recreative şi de socializare, incluzând şi tabere pentru copii, pentru a sprijini copiii să traverseze perioada dificilă a separării de părinţi.

– Activităţi de evaluare şi consiliere vocaţională pentru copii pentru a-i sprijini să-şi antreneze potenţialul şi să-şi aleagă o carieră potrivită profilului individual şi cerinţelor în schimbare ale pieţei muncii, realizate de asociaţia Şcoala de Valori.

– Oferirea de suport material pentru buna desfăşurare a activităţilor de suport educaţional şi de consiliere (rechizite şcolare şi masă caldă pe parcursul frecventării activităţilor de tip Şcoală după Şcoală).

– Program de educaţie parentală şi consiliere pentru persoanele în grija cărora au rămas copiii.

– Dotarea şcolilor implicate cu materiale şi echipamente sportive.

– Crearea de reţele locale de intervenţie pentru oferirea de servicii inter-instituţionale copiilor în 5 localităţi.

– Campanie regională de informare şi conştientizare cu privire la efectele negative ale plecării părinţilor asupra copiilor rămaşi acasă: difuzare spot video, distribuire materiale de informare, sesiuni periodice de informare si conştientizare pentru elevi, cadre didactice, părinţi/persoane în grija cărora au rămas copiii/părinţi care intenţionează să plece la muncă în străinătate/membri ai comunităţii, masă rotundă cu specialisti din domeniul educatiei şi asistenţei sociale.

– Cercetare pentru estimarea incidenţei fenomenului şi efectelor sociale ale acestuia.

În cadrul proiectului, au beneficiat de activităţi directe de sprijin 1.957 de persoane: 300 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, 180 de părinţi/persoane care au copiii în grijă, 1.020 de copii din aceleaşi şcoli, 100 de specialişti şi 357 de membri ai comunităţii din locaţiile vizate în proiect. Totodată, campaniile de informare şi conştientizare din proiect au vizat peste 300.000 de persoane.

Colaboratori: Asociaţia Şcoala de Valori, Şcoala Gimnazială nr. 1 Bilieşti – Comuna Bilieşti,jud. Vrancea, România, Şcoala Gimnazială Mihail Armencea – Str. 1 Mai, nr 27, Municipiul Adjud, judeţul Vrancea, România, Liceul Tehnologic Costache Conachi, str. Galaţi, nr. 254, com. Pechea, judeţul Galaţi, România, Şcoala Gimnazială Alexandru Moruzi, Str. Glaţi, Nr. 179, Com. Pechea, judeţul Galaţi, România, Şcoala Gimnazială Iorgu Iordan, str. 1 Decembrie 1918, nr. 125, Mun. Tecuci, judeţul Galaţi, Romania,Direcţii de asistenţă socială/Servicii publice de asistenţă socială din localităţile mai sus menţionate.

Pe lângă acest proiect, Salvaţi Copiii a mai derulat în aceeaşi perioadă alte patru proiecte similare destinate educaţiei şi protecţiei copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Per total, în cele 5 proiecte au fost dezvoltate 32 programe locale în 10 judeţe, care au avut ca beneficiari direcţi : 10.636 de persoane, din care 7.347 de copii (copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi alţi copii din aceleaşi şcoli) şi 3.289 de adulţi (părinţi/persoane în grija cărora au rămas copiii, specialişti şi membri ai comunităţii). Campaniile de informare şi conştientizare au vizat peste 1.634.000 de persoane.

CONTEXT

– Peste jumătate de milion de copii, aproximativ 536.000 de copii, au avut în ultimul an cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate.

– Aproape un milion de copii (peste 950.000) au sau au avut experienţa plecării unuia dintre părinţi pe parcursul copilăriei, respectiv aproximativ unul din patru copii a trăit experienţa traumatizantă a despărţirii de un părinte sau de amândoi pe o perioadă mai lungă de timp. Pentru copilul rămas acasă, plecarea părintelui este resimţită ca o traumă, de cele mai multe ori cea mai mare de până atunci.

– O treime dintre copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate au ambii părinţi sau părintele unic susţinător de familie plecat. Pentru aceşti copii, despărţirea este semnificativ mai greu de suportat.

– Legătura cu părinţii este în majoritatea cazurilor zilnic, în special prin intermediul platformelor de socializare. Odată cu creşterea în vârstă a copilului frecvenţa comunicării scade, unul din cinci adolescenţi vorbind cu părinţi doar de 2-3 ori pe săptămână.

– Majoritatea părinţilor trimit bani acasă lunar ajutându-şi familiile să depăşească dificultăţile cu care se confruntă. Datele Băncii Mondiale1 arată că în 2021 românii au trimis către familii echivalentul a peste 9 miliarde de dolari, cea mai mare parte a sumelor fiind cheltuite pentru alimente, întreţinerea gospodăriei şi educaţia copiilor. (Organizația Salvați Copiii)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu