vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateJurnalistul Robert Veress, în greva foamei și setei. Cere demisia "subomului" Oprea

Jurnalistul Robert Veress, în greva foamei și setei. Cere demisia „subomului” Oprea

Așa cum a promis încă de săptămâna trecută, jurnalistul Robert Veress, redactor șef al ziarului Puterea, va intra în greva foamei și setei, în semn de protest față de atitudinea vicepremierului Gabriel Oprea în scandalul declanșat după moartea polițistului de la circulație care făcea parte din coloana vicepremierului.

„La ora 12 voi fi, aşa cum am anunţat, în Piaţa Victoriei, pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, unde voi intra în greva foamei şi a setei, până ce Gabriel Oprea va fi demis. De acum, nu mai putem vorbi de o demisie, fiindcă poziţia lui a fost anunţată: cei care îi cer demisia sunt „infecţi plătiţi de afară”. Încerc, din nou, să clarific un lucru: cerinţa pentru încetarea protestului este plecarea lui Oprea din guvern. Însă, mobilul protestului este stabilirea unui principiu de bun-simţ: nu are ce caută într-o funcţie de demnitate publica un subom. Oprea şi-a pierdut calitatea de om, dacă a avut-o vreodată, în momentul în care şi-a părăsit „camaradul”, subordonatul, fugind de la locul accidentului, când ar fi trebuit să se dea jos din maşină, pentru a coordona operaţiunile de salvare”, scrie Robert Veress pe pagina sa de Facebook.


ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

        • El macar a incercat sa atraga atentia, nu sa dea din gura ca o baba la poarta. Dar, mde…cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia

          • Ok!
            Acum au plecat,dar de unde altii,pe cine punem în loc,oare cei de la PDL-PNL-PMP-UDMR nu sunt mult mai rau,eu cred ca DA,oricum altii nu exista,asta-i clasa politica româneasca!

Comentariile sunt închise.


- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu