Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă, în această seară, la Palatul Cotroceni. Unul dintre subiectele abordate a fost rectificarea bugetară modificată în Parlament, de către PSD, care împovărează bugetul până la faliment. ”Aceiași politicieni se folosesc de majoritatea pe care o au în Parlament, încă, pentru a promova tot felul de legi populiste, știind foarte bine că sunt inaplicabile, în această perioadă de criză majoră în care bugetul e pus sub mare presiune. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită. Este de dorit să crească pensiile, salariile profesorilor, sunt lucruri pe care și eu mi le doresc, și deja primii pași s-au făcut, pensiile au crescut cu 14%. Chiar dacă ne dorim mai mult, suntem în pandemie, în criză economică și bugetul e deja sub presiuni uriașe. Ceea ce ieri a votat o majoritate condusă de un PSD total iresponsabil ar împovăra bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB, ar trebui să luăm bani din altă parte, ori de peste tot deja banii au fost reduși la minim.”, a declarat președintele.
Mai mult, România riscă să piardă fonduri europene de trei miliarde de euro dacă rectificarea bugetului în forma adoptată de PSD în Parlament intră în vigoare. În această variantă, este posibilă și retrogradarea ratingului de țară. „Din păcate, ambele scenarii sunt posibile. Există discuții cu înalți responsabili din Comisia Europeană care ne-au spus franc: dacă această rectificare intră în vigoare, ni se vor tăia 3 miliarde de euro din fonduri europene pentru că încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor. (…) Dați-vă seama ce se întâmplă dacă se blochează miliarde de euro și ratingul de țară e retrogradat. E un scenariu de groază. Oricât ne-am dori aceste creșteri, ele pot fi făcute doar după ce ieșim din această criză economică”, a subliniat președintele Klaus Iohannis.