La această oră, președintele Klaus Iohannis susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni. Primele declarații ale președintelui au avut ca subiect contextul epidemiologic actual. Klaus Iohannis a făcut un nou apel pentru respectarea măsurilor de protecție și pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Iată ce a spus președintele Iohannis:
- Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății. În Noaptea de Înviere, restricțiile de circulație vor fi ridicate, astfel încât toți cei care vor să participe la slujbe să o poată face. Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine, astfel încât să nu se expună nimeni.
- Dragi români, să fim parte a acestui efort și în Noaptea de Înviere! Ce altă dovadă de iubire putem da de Paște decât grija față de ceilalți?
- Vaccinarea cât mai multor români înseamnă eliminarea restricțiilor și revenirea la normalitate. Nu suntem, încă, în punctul de a renunța complet la restricții. Trebuie să fim realiști și să nu ne amăgim singuri: pandemia nu a dispărut. Numărul celor care pierd zilnic lupta cu boala ne arată că se impune să rămânem la fel de vigilenți.
- Știu că este greu. Revenirea la normalitate e din ce în ce mai aproape. Vaccinarea e singura cale de a pune capăt pandemiei. Stă doar în puterea fiecăruia. Vă invit pe toți să vă vaccinați. Revenirea la normalitate depinde de felul în care oamenii vor merge la vaccinare.
- În scurt timp, vom avea suficiente doze pentru oricine vrea să se vaccineze. Pregătim o campanie de vaccinare și sper să convingem oamenii să se vaccineze.