La Palatul Cotroceni, a avut loc, astăzi, o nouă ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. Alături de președintele Klaus Iohannis și de prim-ministrul Ludovic Orban, la ședință au fost prezenți: ministrul Sănătății, Nelu Tătaru; Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat; vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, prof. dr. Dorel Săndesc; șeful Secției Anestezie și Terapie Intensivă I, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, col. dr. Dan Corneci; managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, dr. Emilian Imbri; lector la Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universității Politehnice București, Elena Ovreiu. După ședință, președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă. Iată ce a spus președintele:
- Am avut o discuție foarte tehnică pe un domeniu de mare importanță, dar de multe ori neglijat – echipamentele medicale și rețelele de electricitate din spitalele publice. Am abordat modul lor de întreținere, într-o perioadă de mare presiune pe sistemul medical.
- Specialiștii au prezentat o evaluare națională a infrastructurii rețelelor de gaze în secțiile ATI din spitalele publice, secții suprasolicitate din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19.
- A fost prezentată o analiză a defecțiunilor care pot apărea.
- Pentru a avea o imagine mai corectă asupra situației la zi, am cerut ministerului Sănătății și experților o analiză a contractelor de service și de mentenanță.
- E evident că fondurile pentru service și mentenanță sunt masiv subdimensionate.
- Au fost identificate deja câteva soluții concrete care vor fi puse în aplicare.
- E necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale și a celor electrice.
- Se impune regândirea instrumentelor legislative și financiare care să permită o susținere a sistemului de service și mentenanță. Un rol important îl are resursa umană, inginerii medicali.
- Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma din sănătate, aflat în plin proces de elaborare.
- Traversăm o perioadă extrem de dificilă pentru sistemul medical, care a scos în evidență toate deficiențele structurale, neglijate de ani de zile. Împreună cu Guvernul sunt decis să facem ceea ce nu s-a realizat de fapt după 1989, să reconstruim tot sistemul sanitar din temelii. Va fi un efort de lungă durată, care trebuie să demareze imediat ce în Parlament vom avea o nouă majoritate responsabilă, deplin angajată în slujba românilor.