Mario Gaiu are 16 ani și a debutat în Liga 3 de fotbal seniori. El s-a transferat, în acest an, la Academia Sport Team București și evoluează atât în Liga de tineret-Elita cât și la seniori, în Liga 3. În al treilea eșalon fotbalistic, Sport Team București face parte din Seria I, alături de cluburi importante din țară: Steaua București, Dinamo București, FCSB, Rapid București, FC Bacău ș.a.
La fel ca alți tineri fotbaliști care au plecat la cluburi performante din țară și din străinătate, Mario Gaiu a început fotbalul la CS Pro Sport Focșani, la vârsta de 6 ani. ”După 10 ani petrecuți la Pro Sport Focșani, Mario Gaiu a făcut pasul la una dintre cele mai importante academii de fotbal din România, SPORT TEAM BUCUREȘTI, condusă de cunoscutul și apreciatul antrenor, Costi Giurescu. Mario Gaiu este născut în anul 2007 și a jucat pentru Pro Sport Focșani de la vârsta de 6 ani. S-a impus rapid și a câștigat trofee importante cu Pro Sport Focșani la nivel național și internațional. A început fotbalul timid, ca orice copil, la vârstă fragedă, dar sigur pe calitățile sale și convins că poate ajunge fotbalist profesionist. Acum, la aproape 17 ani, vârstă pe care o va împlini în luna decembrie, este un adevărat sportiv de performanță. Visul lui este să ajungă fotbalist profesionist și să bifeze cel puțin o selecție sub tricolor, la juniori. Și, de ce nu, și la seniori. Muncă, răbdare și seriozitate.
S-a transferat în această vară de la Pro Sport Focșani la Academia Sport Team București, unde evoluează cu succes la seniori, Liga a treia, dar și în Liga de Tineret-Elita. Mario Gaiu evoluează în linia defensivă a bucureștenilor, fiind folosit ca fundaș de bandă sau fundaș central. Felicitări, Mario Gaiu și mamei sale, Sorinica Gaiu! Felicitări Sofia și Dinel Buhoci pentru susținerea necondiționată!”, au transmis reprezentanții CS Pro Sport Focșani.