UPDATE ”Fluxurile dedicate populației civile, funcționale în cadrul Centrului de vaccinare de la Casa Armatei, au fost relocate către centrul de vaccinare Suraia. Municipalitatea, prin persoana edilului Cristi Misăilă, nu s-a implicat în preluarea și finanțarea corespunzătoare a activității de vaccinare desfășurate în cadrul centrului de vaccinare amenajat la Casa Armatei, pentru populația civilă, fapt care a condus la relocarea fluxurilor. Legat de acest aspect, conducerea DSP Vrancea a înaintat astăzi, 15 martie 2021, către Primăria Municipiului Focșani, o adresă prin care să fie dispuse de îndată măsurile necesare pentru organizarea și avizarea unui nou centru de vaccinare pe raza municipiului Focșani, centru care să permită desfășurarea a cel puțin trei fluxuri de vaccinare. Până la soluționare, toate persoanele care au fost programate pentru centrul de vaccinare de la Casa Armatei au fost sunate și direcționate către Suraia, pentru efectuarea în condiții optime a procesului de imunizare. În cazul în care sunt persoane aflate în imposibilitatea deplasării se va constitui o echipă mobilă, pentru vaccinare la domiciliu.” (comunicat DSP Vrancea)
Decizie care a stârnit nemulțumiri în rândul persoanelor programate pentru vaccinarea anti-COVID. De astăzi, la Centrul de vaccinare de la Cercul Militar (Casa Armatei) Focșani nu se mai imunizează persoanele civile. Aici se vor vaccina doar cadrele militare. Civilii programați au fost redirecționați, deocamdată, către Centrul de vaccinare de la Suraia. Potrivit autorităților județene, decizia a fost luată din cauză că Primăria Focșani a refuzat să preia în administrare cel mai mare centru de vaccinare din județ, pe motiv că nu există banii necesari pentru plata medicilor, a chiriei centrului, a utilităților etc.