La data de 01.09.2019, la sediul Poliției Orașului Mărășești s-a prezentat un bărbat, din orașul Mărășești, care a reclamat faptul că, în seara zilei de 31 august a.c., în jurul orei 19.00, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta pe care o lăsase nesupravegheată, în fața unei societăți comerciale. În urma activităților specifice desfășurate a fost identificat principalul suspect al furtului, și anume un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din județul Galați. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Totodată, bicicleta a fost recuperată și ulterior predată proprietarului.
La data de 01.09.2019, ora 14.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Odobești au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Bolotești, cu privire la faptul că, în seara zilei de 31.08.2019, ora 22.00, autori necunoscuți i-au sustras din curtea locuinței o bicicletă, o vestă reflectorizantă și un cablu antifurt. În urma verificărilor efectuate, au fost identificați principalii suspecți în cauză, ambii din comuna Vidra. De asemenea, bunurile au fost recuperate și predate proprietarului. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. (IPJ Vrancea)