Polițiștii Biroului Rutier Focșani au continuat acțiunile pentru depistarea si sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. Astfel, în jurul orei 21.00, polițiștii au depistat în trafic un tânăr, de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Focșani, aflându-se sub influența substantelor psihoactive. Întrucât cel în cauză era incoerent, a fost testat preliminar, rezultatul fiind POZITIV pentru THC, iar ulterior, în cadrul aceleiași unități medicale, i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării prezenței în organism a substanțelor psihoactive. De asemenea, în urma controlului efectuat asupra autoturismului au fost identificate un grinder și folii din plastic care conțineau resturi vegetale uscate. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substantelor psihoactive.
RECOMANDĂRI:
-recomandăm conducătorilor de vehicule ca, în primul rând să NU consume băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, să respecte cu strictețe regulile de circulație, să manifeste, de asemenea, o atenție sporită la trafic și să nu fie angrenați în activități de natură a le distrage atenția.
-pietonilor le recomandăm să nu circule pe partea carosabilă, iar atunci când sunt nevoiți să o facă, să circule pe sensul opus de deplasare al vehiculelor.
-bicicliștilor le recomandăm, suplimentar, să poarte veste reflectorizante, iar bicicletele să fie echipate regulamentar.
-motocicliștilor le recomandăm, să respecte regimul de viteză prevăzut de lege, să poarte căști de protecție omologate și îmbrăcăminte de protecție adecvată și, nu în ultimul rând, să-și mărească gradul de vizibilitate prin portul de accesorii reflectorizante. (IPJ Vrancea)