Casa de Cultură a Sindicatelor ”Dacia” din Mioveni a găzduit cea de-a X-a ediție a Festivalului Concurs de Muzică Ușoară ”Laleaua de Aur”. Festivalul este organizat de Consiliul Local și Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni. Juriul a fost compus din personalități ale muzicii ușoare românești, precum Dida Drăgan sau Gabriel Dorobanțu. Prezentator a fost Adrian Enache, care a susținut și un recital. Competiția a reunit zeci de copii și adolescenți talentați din toată țara care au concurat pe grupe de vârstă. Județul Vrancea a fost reprezentat de talentatul Mihai Bratosin, 8 ani, un obișnuit al festivalurilor și concursurilor de muzică din țară și nu numai. Mihai Bratosin a reușit, din nou, o prestație foarte bună, apreciată de public și de juriu, și a obținut Trofeul ”Laleaua de Aur” junior. Pe lângă acest trofeu, Mihai Bratosin a primit ca premiu o excursie gratuită la Bruxelles, la Parlamentul European.
- Advertisment -