Dragi iubitori ai cărţii şi poeziei, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea vă invită vineri, 27 august 2021, începând cu ora 13.00, la Secţia Împrumut la domiciliu pentru adulți din strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, la evenimentul de lansare a volumelor „Destine și umbre” și „Ecou de frunze arămite” scrise de poetul Pompiliu Creţu, volume apărute la Editura „Armonii Culturale”. Evenimentul organizat va avea loc cu participarea Cenaclului literar „Dimitrie Dăscălescu”.
Invitaţi la acest eveniment cultural sunt: Radu Borcea – prozator și publicist, Gheorghe Stroia – directorul Editurii „Armonii Culturale”, poeta Mariana Stratulat Rogoz și scriitorul Ionel Marin. De asemenea, vor participa Teodora Fîntînaru – dr. în științe filologice și actorul Sorin Francu, director al Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani. Moderatorii întâlnirii vor fi doamna Oana-Raluca Boian, managerul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, și domnul prof. dr. Petrache Plopeanu, coordonator al Cenaclului literar „Dimitrie Dăscălescu”, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
„Cred în patronarea metaforei, cred în eleganța exprimării, iar cuvintele mele vin în întâmpinarea iubitorilor de poezie să sublinieze și să puncteze culmi ale măiestriei artistice atinse de poetul Pompiliu Crețu”. (Mariana Vicky Vârtosu, Președinta LSR, Filiala Vrancea) // „…doctorul Pompiliu Crețu ne demonstrează o dată în plus, că rostirea biblică „la început a fost cuvântul”…nu este decât concluzia experienței umane de a rosti gânduri spre a bucura sufletele semenilor săi, iar în lumea autorilor de poezie, doctorii par să se bucure de o experiență și de o prezență specială”. (Gheorghe-Andrei Neagu, scriitor, publicist, președinte al Asociației Culturale „Duiliu Zamfirescu” Vrancea). (Biblioteca Județeană Vrancea)