Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității din București organizează miercuri, 15 iunie, într-un eveniment sprijinit de PressHub, o lansare hibrid a Digital News Report 2022. Este a unsprezecea ediție a celebrului studiu Digital News Report și a șasea ediție care cuprinde date despre piața de media din România. Evenimentul va avea loc începând cu ora 10.00, față în față, sub forma unei conferințe de presă, la Palatul Facultății de Drept a Universității din București, Sala Arh. Petre Antonescu, și online, live pe Facebook. “Anul acesta, vrem să vorbim despre redacțiile de bună credință, care lucrează zi de zi pentru a ne informa, indiferent de obstacolele acestor ani. De aceea, am invitat la o discuție sinceră despre relația dintre presă și publicul ei șase jurnaliști din redacții care apar în mod constant în topurile DNR: Cosmin Savu (ProTV), Ionela Gavriliu (Antena 1), Florin Negruțiu (Digi 24), Clarice Dinu (HotNews), Ramona Avramescu (TVR) și Dan Vasiliu (Radio România)”, au transmis organizatorii evenimentului. Detalii pe PressHUB.
- Advertisment -