Laurențiu Muscalu, jurnalist, profesor și antrenor, a lansat un volum care conține interviuri realizate de-a lungul timpului cu personalități ale sportului România și nu numai. Mai mult, în interiorul volumului se găsesc și 3 dvd-uri cu emisiunile sportive realizate de Laurențiu Muscalu. În paginile cărții veți găsi interviuri exclusive cu Lucian Bute, Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Mihai Stoichiță, Anghel Iordănescu, Marius Lăcătuș, Narcis Răducan, Mirel Rădoi, Adrian Mutu, Miodrag Belodedici, Wesley, Marko Ljubinkovici, Victor Pițurcă, Giovani Becali, Ilie Dumitrescu, Răzvan Burleanu, Gabi Balint, Helmuth Duckadam, Cosmin Contra și mulți alții. ”Între oamenii bravi pe care i-am întâlnit, absolut toți sportivii intervievați ocupă un loc special în inima mea. Mereu energici, cu spirit liber, gata să se dăruiască oricând profesiei, le-am citit în ochi de fiecare data licărul pasiunii moștenite de la antrenorii lor, dar și cultivată intens. Din profesioniști redutabili, toți cei intervievați mi-au devenit prieteni statornici.”, spune autorul.
Laurențiu Muscalu și-a lansat o carte cu interviurile realizate cu personalități ale sportului
”Mereu energic, cu spirit liber, gata să se dăruiască oricând meseriei, îi citești în ochi licărul pasiunii moștenite de la tatăl său, dar și cultivată intens. Dintr-un profesionist redutabil mi-a devenit prieten statornic. Laur este un jurnalist bun, curios și onest. Are harul să se facă ușor înțeles de toată lumea, e un povestitor captivant și un excelent cunoscător al fenomenului sportiv. Dar cel mai important atu al lui este curajul, care nu l-a lăsat niciodată în ciuda efectelor și presiunilor cu care vine la pachet. Cartea de față este precum o oglindă a strădaniilor sale. Mai mult, are suflet! Citiți-o, pentru că vă veți simți ca într-o călătorie mereu provocatoare, cu personaje reale și cunoscute și cu întâmplări adevărate.”, transmite jurnalistul Dorin Chioțea, de la TVR, fost redactor șef al cotidianului Pro Sport. Mai multe detalii AICI.
- Advertisment -