vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateLaurențiu Țigăeru Roșca a schimbat partidul

Laurențiu Țigăeru Roșca a schimbat partidul

Noi mișcări de trupe în Parlament odată cu începerea ultimei sesiuni parlamentare din actualul mandat. Mai mulți senatori și deputați au anunțat că schimbă partidul, în ultimele zile. Astăzi, Senatul și Camera Deputaților și-au început lucrările iar anunțurile privind modificările din grupurile parlamentare au abundat. Printre cei care au schimbat partidul se numără și deputatul de Vrancea Laurențiu Țigăeru Roșca. Acesta și-a anunțat afilierea la grupul deputaților reuniți în jurul lui Bogdan Diaconu – Partidul România Unită. Fost membru PSD, Bogdan Diaconu a înființat, anul trecut, un nou partid cu tentă naționalistă. În ultima vreme, mai mulți parlamentari au anunțat aderarea la această formațiune nouă: Sebastian Ghiță, Mihai Sturzu, Cristian Rizea, Daniel Savu ș.a. Totodată, se vorbește foarte mult de posibilitatea ca Victor Ponta să preia șefia acestui partid în cazul în care nu-și va mai găsi locul pe listele de candidați PSD.
Laurențiu Țigăeru Roșca s-a înscris în PNL în anul 2011 și a devenit, la scurt timp, președinte al organizației Focșani. În 2012 a obținut mandatul de deputat USL/PNL, în Colegiul 5 Mărășești. După alegerile europarlamentare din 2014, Țigăeru a demisionat din PNL și s-a înscris în UNPR. Între timp, a încercat o reapropiere de PNL, demers care nu s-a mai realizat. Iar acum, după absorbția UNPR de către PMP, Laurențiu Țigăeru Roșca și-a prezentat demisia din noul PMP și s-a alăturat Partidului România Unită, formațiune care nu are, încă, grup parlamentar.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu