sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateLemne confiscate și amenzi pentru cei care transportă și exploatează masă lemnoasă

Lemne confiscate și amenzi pentru cei care transportă și exploatează masă lemnoasă

În perioada 17 – 23 septembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Focșani, ai Direcției Silvice Vrancea și ai ocoalelor silvice de regim au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, deținerea, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. În urma celor 116  controale, din care 111 desfășurate pe drumurile publice și 5 în fondul forestier, au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de peste 11.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 28 m.c. de material lemnos, în valoare totală de peste 6000 lei. (IPJ Vrancea // foto: arhivă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu