vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaNANESTILiber la pescuit la Balta Nănești. Ce reguli trebuie să respecte pescarii

Liber la pescuit la Balta Nănești. Ce reguli trebuie să respecte pescarii

Vineri, 1 martie, Balta Nănești se redeschide pentru amatorii de pescuit. Cei care vor să se relaxeze și să prindă ”monstrul” trebuie să respecte următorul regulament:

PESCARUL trebuie să înṭeleagă faptul că în timpul partidei de pescuit se află în incinta unei PROPRIETĂȚI PRIVATE, că trebuie să respecte regulamentul intern.
Administratia Baltii Nanesti isi rezerva dreptul de a-si selecta clientii !!!
• Regulamentul se substituie unui act normativ de protecṭie a muncii;
• Pescarii ṣi însoṭitorii acestora îsi asumă întreaga răspundere în cazul în care, pe durata șederii pe teritoriul bălṭii, sunt implicaṭi într-un accident/incident de orice natură.
• Administraṭia este exonerată de orice răspundere civilă, administrativă ṣi materiala pentru orice formă de accidente, incidente sau urmări generate de consumul de alcool sau neatenṭia pescarului ṣi a însoṭitorilor acestuia;
• Se poate pescui noaptea doar prin plata taxei aferente.
• Se poate pescui cu 4 lansete + 1 undita.
• Este interzis pescuitul cu mai mult de 4 lansete si 1 undita.
• Plantatul este permis doar cu navomodel contra „taxei de plantat”, fără a deranja alți pescari.
• Se poate pescui NUMAI cu monturi cu 1 singur ac.
• Este STRICT INTERZIS pescuitul cu monturi cu mai mult de 1 ac sau cu „bombă”.
• Sunt acceptate monturi IN-LINE cu PLUMB sau MOMITOR. Este INTERZISA folosirea agrafelor/ vârtejelor deasupra plumbului. Se poate utiliza o singura agrafă/ vârtej DOAR intre plumb si ac.
• Sunt acceptate si monturi cu plumb pierdut și în acest caz poate fi agrafa deasupra plumbului.
• Alte tipuri de monturi NU sunt acceptate.

ORAR TAXARE:
– zilnic 06-10 și 19-21 (doar în curtea fermei). Accesul pe baltă la alte ore decât cele prezentate este strict interzis.
– este STRICT INTERZIS accesul pe baltă fără a achita în prealabil taxa în curtea fermei. Persoanele care intră pe baltă fără a achita în prealabil vor fi date afară din incinta bălții, chiar dacă vor dori să achite taxa.
– locuri disponibile – 100 locuri.
– NU SE FAC REZERVĂRI, primul venit primul servit (se făceau rezervări, nu se onorau și rămâneau alți pescari fără locuri).

Taxa pescuit sportiv și cantități de pește admise pentru reținere :
1.Pescuit de zi,orele 06-20 – 50 lei/pers.
-însoțitor – 15 lei/pers.
-plantat cu bărcuța – 25 lei/pers.

2.Pescuit nocturn orele 20-06 – 60 lei/pers
-însoțitor – 20 lei/pers
-plantat cu bărcuța – 30 lei/pers

3. Pescuit 24 ore, orele 06-06 sau 20-20 – 90 lei/pers.
-însoțitor – 25 lei/pers.
-plantat cu bărcuța – 40 lei/pers.

4. Pescuit 36 ore, orele 06-06/20 sau 20-20/06 – 120 lei/pers
-însoțitor – 30 lei/pers.
-plantat cu bărcuța – 50 lei/pers.

Cantitate reținută:
-Cantitatea de pește ce se poate retine este de 5 kg /12 ore si nocturn,10 kg/24 ore si 15 kg/36 ore
-Este STRICT INTERZISĂ reținerea exemplarelor de CTENO sub 2 kg.
-Se vor elibera, neconditionat, exemplarele de crap cu greutatea mai mică de 1 kg.
-Se vor elibera, neconditionat, exemplarele de crap/cteno cu greutatea mai mare de 5 kg, imediat ce au fost capturate, în stare vie si nevătămate.
-Pescarul poate păstra în juvelnic MAXIM cantitatea admisă, conform bonului / bonurilor achitate. Exemplarele păstrate în juvelnic / sac de păstrare pot cântări maxim 5 kg/buc.
-Cantitatea de pește ce depășește cantitatea admisă poate fi reținută, la următoarele prețuri: crap/cteno 15 lei/kg, caras 8 lei/kg, somn 15 lei/kg.
-Păstrarea mai multor crapi (ce depășesc cantitatea admisă) până la finalul partidei, DOAR pentru ședința foto, se poate face NUMAI cu ACORDUL EXCLUSIV AL ADMINISTRATIEI.
-Pescarul este obligat să anunțe administrația bazinului în urma capturării unui exemplar de crap sau cteno ce depășește greutatea de 5 kg, în cazul în care pescarul dorește o ședință foto. În caz contrar, pescarul este OBLIGAT SA ELIBEREZE aceste exemplare în stare vie si nevătămate, imediat ce au fost capturate.
-În cazul în care exemplarele ce depășesc 5 kg sunt vătămate sau se constată decesul acestora, pescarul va fi obligat să achite o contravaloare de 50 lei/kg.

Reguli de conduită:

• Pescarul poate fi insotit DOAR de sotie (sau prietena) si copii cu varste sub 14 ani, restul persoanelor vor plati cate o taxa de agrement.
• Insotitorul pescarului poate pescui DOAR cu undita din setul de scule permise pescarului si doar in dreptul standului ocupat de pescar.
• Insotitorul sau insotitorii pescarului NU au permisiunea de a pescui cu vreuna dintre cele 4 lansete ale pescarului.
• Insotitorii pot ajuta pescarul, cu minciogul, la scoaterea pestilor.
• Accesul vizitatorilor pe balta sau plecarea pentru cumparaturi NU sunt permise fara acordul administratiei si controlul autoturismului (va rugam sa va faceti toate cumparaturile necesare).
• Pe timpul noptii este interzisa circulatia cu autoturismul !!!!!!!!!!!!
• Se va prezenta personalului baltii pestele prins in orice moment in care este solicitat acest lucru.
• Personalul Baltii NANESTI are dreptul sa controleze pescarul inclusiv in interiorul autoturismului, orice bagaj, lazile frigorifice etc.
• Se va cantari pestele prins pentru stabilirea cantitatii capturate.
• Pescarul isi poate schimba locul de pescuit numai cu acordul paznicului, dupa aceea se poate muta pe un alt loc de pescuit ce nu este ocupat sau rezervat.
• Se poate pescui DOAR in dreptul locurilor de pescuit marcate
• Pescarii ṣi însoṭitorii acestora vor manifesta un comportament respectuos si civilizat fata de ceilalti pescari si fata de personalul baltii.
• Este obligatorie respectarea intregului regulament.
• In caz contrar, vor fi evacuati de pe balta fara a se returna taxa (daca aceasta a fost achitata).
• Este interzis scaldatul (inclusiv pentru recuperarea sculelor luate de pesti) si pescuitul de pe diguri.
• Recuperarea lansetei sau unditei prin intrarea in apa este strict interzisa. Se va anunta paznicul pentru recuperarea acestora.
• Este interzis focul direct pe iarba (se pot folosi gratare cu picioare)
• Pe Balta NANESTI sunt interzise muzica, petrecerile sau orice alta activitate ce poate deranja pescarii din jur.                                                                                                          – Relații: Stratulat Ionel – 0743.472.673, 0784.201.314.                                                      – Sugestii și reclamații – Adm. Vrânceanu Neculai – 0762.645.177. (sursa: Balta Nănești)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu