Visul unei nopți de vară la PNL Vrancea. Consilierii locali ai PNL au lipsit și de la a doua convocare privind constituirea Consiliului Local Focșani. De data aceasta, ei au motivat, printr-un comunicat de presă, că poartă negocieri în vederea realizării unei majorități în CL Focșani care să nu includă și PSD. ”Ținând cont de ce s-a întâmplat în Primăria Focșani până acum, PNL Vrancea dorește formarea unei majorități în Consiliul Local care să dea încredere focșănenilor, să asigure transparență și corectitudine în luarea deciziilor. Negocierile pentru formarea acestei majorități nu s-au încheiat, liderii naționali urmând a-și da girul pentru aceasta”, se menționează într-un scurt comunicat al PNL Vrancea. Fără alte comentarii.
Prin urmare, putem presupune că PNL ar realiza o majoritate în CL Focșani doar cu UNPR și, eventual, independentul Emanuel Gongu. Astfel, PNL+UNPR+independent = 11 consilieri iar PSD+ALDE = 10 consilieri. La fel de bine se poate ca independentul să voteze alături de coaliția PSD+ALDE. De asemenea, acesta s-ar putea abține de la vot pentru a lăsa partidele să se lupte între ele pentru formarea majorității și alegerea celor doi viceprimari. Ar fi fost interesant de văzut ce s-ar fi întâmplat la ședința de astăzi dacă ar fi fost prezenți consilierii PNL. Un ales local PSD, profesorul Mihai Petruț, a lipsit astăzi sub pretextul că se află în cantonament în Turcia (deși alte informații îl dau ca plecat în concediu, pus și simplu). Astfel, dacă cei 8 consilieri liberali ar fi fost în sală și ar fi făcut alianță cu cei doi ai UNPR, atunci i-ar fi depășit pe cei 9 PSD+ALDE. Într-o astfel de situație, ca să nu piardă majoritatea, ar fi fost posibil ca aleșii PSD să părăsească, ostentativ, sala de ședință. Sau ar fi apelat la chichițe procedurale, mai ales că PSD are la dispoziție întregul aparat de specialitate al Primăriei Focșani (plus ”asistența” juridică de la Consiliul Județean). Oricum, la a treia convocare, care va fi vineri, 1 iulie, consilierii locali PNL aleși pe 5 iunie vor fi prezenți la ședință pentru a nu-și pierde mandatele. Până atunci … se presează, se negociază, se visează, se fac planuri.