PNL Vrancea vrea să-i convingă pe cei plecați la muncă în străinătate să se întoarcă acasă. Liberalii susțin că revenirea românilor plecați de mulți ani peste hotare ar aduce beneficii comunităților locale, prin abilitățile antreprenoriale, experiență, mentalitate. ”Am vorbit cu mulți vrânceni plecați la muncă peste hotare, cei mau mulți în Italia. S-au făcut și cercetări sociologice și s-a demonstrat că românii din afara granițelor au obișnuința muncii, au abilități de antreprenori. Mulți și-ar dori să revină acasă dar au nevoie de condiții, de servicii de calitate, de diminuarea corupției și a birocrației, de înțelegere. Ei vor să muncească, să aibă condiții de trai similare celor din Uniunea Europeană și să asigure un viitor copiilor. Chiar sunt mai patrioți pentru că vor să-și educe copiii în limba română”, susține prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Liviu Bostan. Deși nu există o statistică oficială cu numărul exact de vrânceni plecați la muncă în străinătate, numărul acestora depășește, conform unor estimări, 50.000. De-a lungul anilor, multe familii s-au destrămat din cauză că soții au trăit separat, în România și în străinătate, iar copiii acestora au avut cel mai mult de suferit. Liberalii ar vrea ca românii care se întorc acasă să se implice și în viața politică. ”Vrem să atragem vrâncenii care muncesc peste hotare să revină acasă și să candideze împotriva primarilor și a candidaților PSD. Ei vin cu o altă mentalitate și cu dorința de a face ceva durabil. Îi invităm să ni se alăture”, a declarat deputatul PNL Vrancea, Nini Săpunaru.
Liberalii vrânceni ar putea face primul pas concret în implicarea politică a conaționalilor noștri plecați la muncă în străinătate și care ar vrea să se întoarcă acasă. Un păncean care administrează un hotel la Roma, Ovidiu Burdușa, și-a exprimat, deja, dorința de a candida pe lista PNL pentru Consiliul Județean Vrancea la alegerile locale din data de 5 iunie.