SC ENET SA Focșani rămâne o mare problemă pentru administrația locală. În ciuda proiectului de modernizare cu zeci de milioane de euro, societatea de termoficare a orașului continuă să acumuleze datorii. An de an, se alocă milioane de lei de la bugetul local pentru subvenționarea agentului termic pentru populație dar și pentru acoperirea cheltuielilor societății. În ședința Consiliului Local Focșani de la sfârșitul lunii octombrie s-a alocat suma de 2 milioane de lei pentru SC ENET, prilej pentru noi dezbateri încinse între putere și opoziție. Proiectul a fost votat de majoritatea PSD-ALDE-UNPR-independent. Liberalii au votat împotrivă și au cerut explicații, fără să primească răspunsuri edificatoare. ”S-au alocat două milioane de lei pentru prelungirea agoniei acestei centrale termice a orașului, o adevărată gaură neagră a bugetului Focșaniului. Domnul director Merchea a luat în derâdere întrebările noastre. Noi vrem să știm ce presupune contractul de mentenanță, ce clienți noi a atras ENET după modernizare și altele. Conform datelor oficiale, în prima parte a anului, ENET are o datorie curentă de 114 milioane de lei. În ultimii 2-3 ani s-au debranșat circa 1.000 de apartamente, iar acum doar aproximativ 40% din populația Focșaniului mai beneficiază de serviciile ENET”, a declarat consilierul local PNL Focșani, Nicu Tănase, într-o conferință de presă. Liberalii au cerut, din nou, organizarea unei dezbateri publice referitoare la viitorul societății de termoficare, cu participarea cât mai multor focșăneni, atât beneficiari cât și neracordați la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice. Liberalii focșăneni au subliniat că managerul ENET, Manole Merchea, nu reprezintă PNL, acesta fiind susținut în funcție de majoritatea politică PSD-ALDE-UNPR-independent. De altfel, liberalii au solicitat demiterea managerului și a consiliului de administrație.
De cealaltă parte, conducerea SC ENET SA Focșani respinge acuzațiile opoziției și merge pe aceeași linie cu șefii Primăriei și Consiliului Local. ”Nu mor caii când vor câinii! Cu ajutorul domnului primar, al tuturor consilierilor care tratează problemele cetățenilor într-un mod responsabil, al salariaților SC SNET SA, se vor asigura parametrii normali de funcționare și continuitate a serviciului”, se menționează într-un comunicat al conducerii ENET Focșani.
În acest moment, prețul gigacaloriei produse de SC ENET Focșani este de aproape 400 de lei (inclusiv tva). Focșănenii racordați la sistemul centralizat plătesc, însă, circa 285 de lei, diferența fiind susținută din subvenția de la bugetul local. Conform datelor oficiale, SC ENET mai are sub 12.000 de abonați la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice. În comparație, la Oradea, prețul gigacaloriei este de 304 lei (cu tva), existând circa 5.000 de cereri de branșare la sistemul centralizat. În schimb, la Craiova, tariful gigacaloriei este de 418 lei (cu tva), sute de localnici solicitând în fiecare an debranșarea.